Categories: Exclusiv

Război pe Ierusalim la București – Comisarul de Prahova

Guvernul României a decis. Ambasada noastră se va muta de la Tel Aviv la Ierusalim. Suntem prima țară din Europa, care face această mișcare. Cu mari implicații politice, geostrategice și, evident emoționale. Liviu Dragnea este cel care a anunțat ieri seară această mișcare a Guvernului. Iar azi aflăm că președintele Klaus Iohannis nu a fost consultat. Pe tema mutării ambasadei la Ierusalim avem un nou război româno-român. Și interinstituțional. De ce a fost sărit președintele?

Când Donald Trump, în numele Statelor Unite, a luat această decizie istorică, reacțiile unor state arabe și mai ales unor comunități musulmane împotriva Washingtonului nu au întârziat să apară. Dimpotrivă. Au fost și prompte și violente. Motivul care stă în spatele acestor reacții este că Ierusalimul a primit un statut de oraș internațional. O capitală nu a unui stat, ci a trei religii. Și așa au stat lucrurile până de curând. În momentul în care instituții ale statului israelian, ale administrației sale centrale, precum și instituții ale altor state, cum sunt ambasadele, își schimbă locația și pleacă de la Tel Aviv la Ierusalim, în mod simbolic este avansată teza conform căreia Ierusalimul devine capitala statului Israel. Așa cum a fost mult. Până când Israelul a dispărut ca stat.

Treptat, după cel de-al Doilea Război Mondial, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, Israelul este un stat și, în ciuda dimensiunilor sale reduse sub aspect teritorial, este chiar unul dintre stalele puternice ale lumii. Autoritățile israeliene consideră că, prin mutarea disimulată sau chiar fățișă a capitalei la Ierusalim, caracterul religios al acestui oraș istoric poate fi conservat. Fără a afecta niciuna dintre cele trei religii. În acest context, mișcarea autorităților guvernamentale de la București este îndrăzneață și probează încă o dată decizia românilor de a-și consolida parteneriatul strategic atât cu Statele Unite, cât și cu Israelul. Evident, există riscuri. Inclusiv riscuri de securitate. Nu este exclus să fie declanșate demonstrații sau chiar atentate împotriva României. Avem de-a face însă cu riscuri nu numai asumate, ci și luate, după opinia mea în calcul cu înțelepciune de către autoritățile de la București. Pragmatic vorbind, relațiile noastre cu Israelul în plan economic, politic și militar sunt mai puternice și, prin urmare, mai prețioase decât relațiile pe care le avem cu statele ostile în raport cu decizia de la Washington și de la București.

Și, tocmai având în vedere acest tip de raționament, putem să ne punem în mod firesc întrebarea de ce nu a fost consultat președintele României. De ce această măsură s-a luat peste capul lui. Dacă ar fi fost consultat, s-ar fi opus? Dacă ar fi fost consultat și s-ar fi opus, ambasada nu mai putea fi mutată? Sau există un alt motiv pentru care domnul Klaus Iohannis a fost ignorat? Conform Constituției României, președintele are în mod incontestabil atribuții importante privind politica externă. Și care nu sunt doar de reprezentare în diferite organisme internaționale. În definitiv, președintele este cel care numește ambasadorii, în timp ce primul-ministru este cel care îi numește pe consuli. Desigur, numirea ambasadorilor, apanaj al președintelui, nu înseamnă și faptul că politicile pe care aceștia le promovează sunt gestionate exclusiv de instituția prezidențială. Un participant activ la politica externă a României este fără îndoială Guvernul. Tocmai de aceea, în Guvern, o poziție importantă este deținută de ministrul de Externe. Care nu este numit de Președinție.

În principiu, mutarea dintr-un loc într-altul a unei ambasade este exclusiv apanajul ministrului de Externe, la fel cum desemnarea unui ambasador este apanajul președintelui. Numai că, în acest caz, vorbim de o decizie cu implicații profunde în materia politicii externe a României. O decizie despre care putem să spunem, fără a exagera, că este istorică. Și, tocmai de aceea, ea trebuia să fie consecința unei consultări între Guvern și președinte. Cel puțin. Ideal ar fi fost ca și opoziția să fie consultată în prealabil. Dacă decizia mutării Ambasadei României la Ierusalim ar fi fost expresia unui acord al întregii societăți românești, greutatea respectivei decizii ar fi fost mult mai mare. Și nu există niciun indiciu că președintele României s-ar fi opus.

De aceea, cred că explicația trebuie dată într-o logică tipic românească. Președintele PSD, domnul Liviu Dragnea, anunțând această decizie luată de Guvernul PSD plus ALDE, a dorit să fure startul. Să preia inițiativa. Să arate cine este mai tare într-o chestiune importantă de politică externă. Și, astfel, Klaus Iohannis a fost lăsat cu ochii în soare. Cred că avem de-a face cu un semnal. Un semnal extern pe care Guvernul României îl dă cum că el se află la butoane și nicio altă instituție a statului.

Sorin Rosca Stanescu

 

Articolul Război pe Ierusalim la București apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Capitala24

Recent Posts

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

2 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

5 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

6 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

9 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…

o zi ago