Un editorial echilibrat si excelent al jurnalistului Cornel Nistorescu cu privire la absurdul “taberelor” politice care pledeaza pentru libertati, un pledant pentru arestari.
Taberele politice din România au cîteva trăsături absolut neobișnuite. Tineretul, care în toată lumea pledează pentru libertăți, în țara noastră este un susținător al SRI, un pledant pentru arestări și un susținător al unor politici dezvoltate și cu o serioasă contribuție a serviciilor secrete.
În ciuda abuzurilor comise de SRI și DNA (dovedite dincolo de orice îndoială), tinerii rămîn de partea serviciilor secrete și a DNA-ului, sperînd că susținerea acestora ar putea contribui la curățirea mediului corupt din politică și economie. În același timp, nefireasca alăturare de un tandem instituțional cu înclinații totalitare reduce mult din impactul revendicărilor lor. Oricît de mult ar fi amestecate SRI-ul și DNA-ul în războiul politic, nu putem nega faptul că revendicările celor tineri au partea lor de adevăr (încă o dată afirm, nu sunt pentru sloganul cretin „DNA / Să vină să vă ia“). Asta mărește și mai mult confuzia de termeni, de mijloace, de delimitare a taberelor și încărcarea negativă a atmosferei din societate.
Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE, a declarat duminică, la Gala premiilor TLDE, că este dezamăgit pentru că sunt tineri care merg la manifestări publice și militează pentru slava instituțiilor represive ale statului și care și-au ales modele cum ar fi Kovesi sau Coldea.
„Cu toții ne-am angajat să milităm pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, pentru ceea ce se numește democrație, pentru ceea ce se numește statul de drept, pentru ceea ce se numește justiție corectă, echilibrată. De aceea, sunt dezamăgit și am un gust amar cînd văd uneori tineri care merg chiar la manifestări publice unde parcă militează pentru slava instituțiilor represive ale statului, parcă și-au ales modele cum ar fi Kovesi sau Coldea și atât înțeleg ei din ceea ce înseamnă o țară europeană, o țară liberă, o țară democrată. Îi compătimesc pe acești tineri și compătimesc și partidele din care fac parte“, a spus Tăriceanu.
Bun. Sună corect. Mai mult, încă din campania electorală, Tăriceanu a fost între cei puțini (dacă nu chiar singurul politician) care au militat pentru un control mai sever al activității serviciilor de informații, anunțînd inițiativa de înființare a Centrului Național de Interceptări, care să activeze sub controlul Parlamentului, nu al SRI. Presupun că aceste pledoarii le-au adus lui Tăriceanu și ALDE procentele cu care au intrat în Parlament. Ce zice poporul? O parte merge în stradă și contestă categoric PSD-ul și îl înjură pe Tăriceanu, pledînd zgomotos pentru DNA, Laura Codruța Kovesi și pentru SRI. Ba, există și canale de comunicare partizane. De exemplu, Realitatea TV sau Ziare.com, care susțin explicit activitatea Binomului. Cunoscutul Oreste Teodorescu, de felul său un rebel, făcea mai zilele trecute un veritabil elogiu și o pledoarie pentru SRI. Adică pentru aplicarea protocoalelor în neutralizarea celor care pun probleme uneia dintre tabere.
O tabără mult mai mică și în care, culmea, nu excelează ONG-urile susține același lucru ca și Tăriceanu. ONG-urile se poartă de parcă ar fi gata să dea libertatea pe combaterea corupției.
„Acestea sunt valorile care au construit lumea liberă și prosperă și pentru care vă chem să militați și voi în continuare. Nu putem să construim o Românie a prosperității fără libertate“, a zis Tăriceanu.
Ne place sau nu, PSD-iștii nu vorbesc despre asta și nici cei tineri. Ce ne facem? Putem avea libertate, progres și prosperitate într-o societate în care avangarda ei (tineretul) vrea putere pentru mijloacele de tip totalitar și recluziune pentru susținătorii protecției sociale?
Mai rău! În ciuda absurdului acestui tip de demers, PSD-ul se menține arătînd cu degetul la abuzurile Binomului, trecînd ca glonțul pe lîngă acuzațiile celor din tabăra #Rezist. Și care, susținute și instigate indiferent de cine, sunt totuși adevărate. PSD-ul nu poate vorbi despre lipsa de libertăți și despre abuzurile Binomului fără a vorbi și despre corupția endemică din propriul partid. Mai rău. În actuala alcătuire, PSD-ul nu este capabil de o analiză care să ducă la adevăruri nemiloase. Unul dintre ele, pe care nu-l poate ocoli, vine de la faptul că partidul e dominat de cei care fac din politică o afacere. (Rizea I.).
Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…
Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…
București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…
Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…
În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…
Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…