Categories: Exclusiv

EXCLUSIV/MINISTERUL „AFACERIȘTILOR” INTERNI A SIMȚIT „MIROSUL DE CĂTUȘE” ȘI FACE TOT POSIBILUL SĂ-ȘI ASCUNDĂ ILEGALITĂȚILE CU AVIZUL „PRIETENILOR SINDICALIȘTI”

În data de 15 mai 2018, M.A.I. posta pompos pe sitte-ul instituției comunicatul referitor la modificarea statutului polițistului propusă de instituție prin ordonanță de urgență (cu încălcarea art. 73, 115 alin.(6),130 și 131 Constituție) susținându-se în acest comunicat, cităm: „De asemenea, în urma consultărilor cu sindicatele reprezentative din Poliție a fost conturat cadrul normativ pentru modificarea reglementărilor care facilitau polițiștilor încetarea raporturilor de serviciu, inclusiv în jurul vârstei de 40 de ani, prevăzute în actuala legislație.”
Așadar, potrivit comunicatului M.A.I., „treaba era deja aranjată” în interior, încă dinaintea publicării pe sitte-ul isntituției a proiectului de oug, „prietenii sindicaliști” dându-și girul, încă odată, pentru modificarea neconstituțională a Legii nr.360/2002 prin care „infractorii cu epoleți” din birourile structurilor suport ale M.A.I. și Poliției își „legitimează” abuzurile și ilegalitățile.
La data de 22 mai 2018, Ziarul Incisiv de Prahova a solicitat public M.A.I.-ului să fie invitat la dezbaterile organizate pe marginea proiectului de oug privind modificarea statutului polițistului (dialog social și transparență decizională): https://www.incisivdeprahova.ro/2018/05/22/exclusivreprezentantii-ilegali-ai-ministerului-afaceristilor-interni-sunt-disperati-sa-legitimeze-ilegalitatile-si-ilegalistii-cu-epoleti-din-m-si-politie-doar-pentru-aceia-ca/. Bineânțeles că Ziarul nu a fost invitat la „ședința de dialog social din 29 mai 2018”… „stricăm ploile mafiei cu epoleți și ale sindicaliștilor reprezentativi”… oare cu ce „șpăguțe” i-or fii „momit” oficialii M.A.I.-ului pe „reprezentativi”?
În concluzie, ilegaliștii și infractorii care conduc M.A.I.-ul https://www.incisivdeprahova.ro/2018/05/24/exclusivadevaratii-infractori-care-conduc-ministerul-afaceristilor-interni/ împreună cu „prietenii sindicaliști”, le-au „tras țeapă”, încă odată, atât polițiștilor români cât: și cetățenilor, instituțiilor, ONG-urilor dovedind aceștia nu doar că fac front comun pentru a-și proteja abuzurile și interesele de grup criminal organizat ci și faptul că mint cu nerușinare atât angajații proprii (polițiști români) cât și opinia publică („Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” – zicală românească).

N.R.: Vă reamintim că Ministerul Public (PLÎCCJ) menține, în continuare, ilegal avizele de poliție judiciară pentru șefi-polițiști deși acest aviz se acordă doar „lucrătorului-polițist” (executant): https://www.incisivdeprahova.ro/2018/05/07/exclusivsolicitam-ministerului-public-daca-ex-inspectorul-general-al-g-p-r-despescu-bogdan-si-voicu-marius-detin-avize-emise-de-p-l-c-c-j-de-lucratoriseficonducatorilideri/. Așadar, deși legea nr.364/2004 privind Poliția Judiciară nu prevede acordarea avizului șefilor respectiv odată cu publicarea Deciziei CCR nr.172/2016 PLÎCCJ trebuia să retragă, de urgență aceste avize, PLÎCCJ nu a retras avizele acestor „jmecherași” lăsându-i pe șefii ilegali să dețină, în continuare, controlul și monopolul asupra dosarelor poliției judiciare (protecția poliției și a parchetului „infractorilor sensibili” fiind astfel asigurată).
Așadar, în loc ca procurorii (Ministerul Public) să conducă, real, Poliția Judiciară (conform art.131 Constituție), aceștia primesc și execută întocmai ordinele ministrului „afaceriștilor” interni: avizează orice necompetent din M.A.I. să dețină „aviz de poliție judiciară” pentru ca necompetentul să imixtioneze în dosarele sensibile aflate pe rolul parchetelor respectiv polițiștilor din Poliția Judiciară.(Irinel I.).


Articolul EXCLUSIV/MINISTERUL „AFACERIȘTILOR” INTERNI A SIMȚIT „MIROSUL DE CĂTUȘE” ȘI FACE TOT POSIBILUL SĂ-ȘI ASCUNDĂ ILEGALITĂȚILE CU AVIZUL „PRIETENILOR SINDICALIȘTI” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Capitala24

Recent Posts

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

11 minute ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

4 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

4 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

7 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

23 de ore ago

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…

o zi ago