Categories: Exclusiv

RASTURNARE DE SITUATIE IN DOSARUL PENAL AL LUI CEZAR STOICHICIU/ ADRIAN VAIDA SI DANIEL TANASE I-AU INSCENAT PREJUDICIUL – Comisarul de Prahova

Colegii de la Incisiv de Prahova dezvaluie o rasturnare de situatie intr-un dosar penal, greu de imaginat cu ceva vreme in urma.

La data de 12.06.2017, in temeiul art. 345 alin. (2) Cod procedură penală, instanta a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii IONESCU MARIANA, STOICHICIU CEZAR DAN, BALACI CRISTIAN şi BARBU ADRIAN ca nefondate. În temeiul art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, si a constatat legalitatea Rechizitoriului din data de 18.01.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 12092/P/2013. Instanta a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe: – inculpata IONESCU MARIANA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior, instigare la fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 25 Cod penal anterior raportat la art. 289 Cod penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal anterior şi fals intelectual în formă continuată (116 acte materiale), prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal. – inculpatul STOICHICIU CEZAR DAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal anterior şi fals intelectual în formă continuată (116 acte materiale), prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal; – inculpatul BALACI CRISTIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal anterior, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 290 Cod penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi fals intelectual în formă continuată (116 acte materiale), prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal; – inculpatul BARBU ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 26 Cod penal anterior raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 290 Cod penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior , ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal.

Toata presa a “vuit” si a atacat pe baza comunicatului si rechizitoriului. Recunoastem ca, Incisiv de Prahova a fost “varf de lance” in aceasta mediatizare.

O declaratie data in instanta in data de 10.05.2018, cateva documente si cateva stenograme/inregistrari audio au rasturnat definitiv soarta acestui proces penal si a facut lumina in alte dosare penale dezvaluind adevaratii faptuitori: Adrian Vaida si Daniel Tanase din cadul Politiei Locale Ploiesti.

Astfel, spicuim din declaratia data de Cristinel Toader, fostul director al acestei institutii si persoana care a efectuat plangerea penala impotriva lui Cezar Stoichiciu:

“Mentionez ca urmare a discutiilor avute cu directorul adjunct Adrian Vaida si fostul director al Politiei Locala Daniel Tanase, in mod expres acestia mi-au indicat 2 persoane care potrivit aprecierii acestora nu se incadrau in colectiv si ar fi adus prejudicii institutiei, respective Ionescu Mariana si Stoichiciu Cezar Dan….pe parcusul mai multor zile cei doi, Adrian Vaida si Tanase Daniel, mi-au spus ca ar exista o problema la nivelul organigramei Politiei Locale, eu cerandu-le referinte despre cum ar vedea ei organizarea. Pe langa cele doua persoane am mai discutat si cu altele din cadrul institutiei si o mentionez in mod special pe Mocanu Isabela (N.R.-non-valoarea institutiei), prezentat de directorul adjunct Adrian Vaida, ca juristul institutiei si o persoana de incredere. Am mai discutat si cu Simion Maria care se ocupa de partea de resurse umane…

Adrian Vaida si Mocanu Isabela povestindu-mi mai multe aspect despre achizitiile efectuate la nivelul Politiei Locale. La momentul respectiv NU am fost informat despre o problema anume ce privea achizitiile efectuate in cadrul institutiei, Vaida Adrian si Mocanu Isabela spunandu-mi ca pentru o mai buna efientizare a activitatii s-ar impune o reorganizare a biroului ce ingloba juridicul, resursele umane, achizitiile si eventual constituirea unor comisii care sa decida cu privire la oportunitatea efectuarii unor achizitii.

Retin ca Vaida Adrian si Mocanu Isabela nu mi-au spus un lucru bun despre inculpatii Ionescu si Stoichiciu, din contra sun aspect profesional mi-au explicat ca s-ar impune reorganizarea biroului, unde functionau, inculpatul Stoichiciu decide tot si Mocanu Isabela nu se mai simte jurista (N.R-Doamen iarta si pazeste, jurist, non-valoarea asta?), ca cei 2 inculpati sunt prieteni si ca desfasoara activitati contrare intereselor economice a politiei locale, asa mi-a prezentat situatia martorul Vaida Adrian …In prima luna, Vaida Adrian si Mocanu Isabela, evaziv, mi-au spus ca inculpatii Ionescu si Stoichiciu ar fi implicate intr-un Raport al Curtii de Conturi privind activitatea in anul 2010, Raport in urma caruia institutia nu a suferit vreo consecinta juridica.  (N.R.- De “noaptea mintii”…).

Acum urmeaza durerea “Hartuitorului/Hartuitorului sexual”, Adrian Vaida:

“Ulterior, in ianuarie 2013, am aflat ca pe rolul instantelor exista o cauza in care politia locala Ploiesti a contestat Raportul Curtii de Conturi din cursul anului 2010 si confruntandu-l pe Vaida Adrian mi-a spus ca a apreciat sa-mi ascunda problemele, intrucat pe langa Ionescu si Stoichiciu era si el implicat (N.R.Doamne ce tine primarul Adrian Dobre pe post, pe banii publici…o hahalera si un praduitor).

“Am aflat despre proces intrucat Vaida Adrian semnase un document de plata catre o casa de avocatura in conditiile in care institutia avea birou juridic” (N.R.- Care birou juridic? Ala cu non-valori, gen Pitariu si Mocanu? Ptiu drace…).

Va lasam sa cititi integral declaratia data in fata instantei de Cristinel Toader de unde reiese ca soft-ul achizitionat de Stoichiciu Cezar exista iar vinovati pentru prejudicierea bugetului Politiei Locale Ploiesti sunt Adrian Vaida (care a mintit pe toata lumea si a indus organele de cerecetare penala in eroare) si Daniel Tanase.

Apasati pe sageata pentru urmatoarea pagina din pdf:

declaratie

De asemenea, din declaratie reiese in mod clar (cu martori) ca Adrian Vaida era constient ca el este un faptuitor si a ascuns aceasta problema si l-a rugat pe Toader Crsitinel sa nu il introduca in plangerea penala.

Aceasta declaratie coroborata cu documentele de mai jos si cu stenograme/inregistrari audio cu adevaratul praduitor (Adrian Vaida) a facut si vor face lumina in multe cauze penale.

DOC070618-07062018093952

DOC070618-07062018094012

DOC070618-07062018094030

VAIDA VREA SA IL BAGE LA BULAU PE TANASE DANIEL

In numerele viitoare  Incisiv de Prahova anunta stenograme/inregistrari audio, in care “Hartuitorul/Hartuitorul sexual” recunoaste ca soft-ul achizitionat exista, incearca sa dea vina toata pe Daniel Tanase (sa scape el de raspunderea penala care il incumba si sa il infunde doar pe Daniel Tanase) si pe Chifor George – seful Dispeceratului. Avem si can-canuri de “culise” in aceste inregistrari audio/stenograme, precum legaturi amoroase si intime intre Mocanu Isabela si Fanareanu Dragos dar si lucruri serioase privind hartuirea de catre Adrian Vaida a unor politisti locali, precum Florea Daniel, Neagu Tomina si, ultimul aparut pe inregistrari…Anton Catalin. (Frone A.).

 

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

2 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

2 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

6 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

21 de ore ago

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…

o zi ago

Cum recunoști o mașină rulată cu kilometri reali

Kilometrajul rămâne, în 2026, unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte din piața auto second-hand. Deși tehnologia a evoluat,…

2 zile ago