Deținătoarea trofeului Cupei Ligii de Minifotbal din Prahova, ediția 2018, MFC Ploiești se va reuni în vederea pregătirii noului sezon al Ligii A de Minifotbal, sâmbătă, 21 iulie 2018, de la ora 19.00, pe terenul Academiei de Minifotbal Strejnic, cu ocazia unui meci amical împotriva Campioanei Mondiale la fotbal – Naționala Artiștilor, selecționata antrenata de ploieșteanul Daniel Chirita!
Partida va fi arbitrată de frații Piciu, Gabriel și Laurentiu acceptând fără a sta prea mult pe gânduri propunerea venită din partea lui Gabriel Georgescu. Alegerea făcută de acesta vine în urma prestației bune pe care au avut-o cei doi frați la Sibiu, atat în cadrul Cupei României, fiind remarcați și apreciați chiar de președintele Federației Romane de Minifotbal, Ioan Onicas, cât și la nivel local , acolo unde cei doi arbitrii sunt în topul celor mai apreciați cavaleri ai fluierului !
Pentru MFC Ploiești ar fi al doilea amical de gală , după ce, înaintea sezonului 2017-2018, la București, pe terenul BSP Arena, băieții antrenați de Gabriel Georgescu au întâlnit echipa Pronostic Sportiv, ce îi avea în lot pe uefantasticii Petre Marin, Sorin Ghionea, Sorin Paraschiv, Stelian Stancu, Gigel Coman, Mirel Radoi și alte nume cunoscute din fotbalul romanesc.
Pentru Naționala Artiștilor vor evolua împotriva MFC-ului : Ghedi Kamara, Danut Lupu , Daniel Chirita, Alexandru Chirita și alți jucatori surpriza pe care organizatorii nu au vrut sa ii divulge !
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…