Iata ce dezvaluiau cei de la RepublikaNews:
Luni, 16 iulie 2018, un ploieștean a trmis o fotografie cu două mașini parcate ilegal, în dreptul trecerii de pietoni de pe strada Basarabilor. La fața locului erau și doi polițiști locali care au plecat la scurt timp după ce au văzut cele două mașini. Am vrut să aflăm cum decurge o zi de muncă pentru angajații Poliției Locale, ținând cont că în ultima perioadă, atât primarul Adrian Dobre, cât și viceprimarul Cristian Ganea, au afirmat că nu sunt mulțumiți de activitatea acestei instituții.
Poliția Locală minte?
Pentru a afla finalul poveștii, reporterii Republika NEWS au trimis o solicitare pe adresa de mail a Poliției Locale. Este cea mai sigură metodă, întrucât purtătorul de cuvânt răspunde doar pe telefonul fix, până în ora 4.
SURPRIZĂ! A venit după două zile și un răspuns scris din partea Poliției Locale din care nu am aflat nimic, doar că au fost luate „măsurile ce se impun”.
Raspuns Poliția Locală
Nu ne-am lăsat păcăliți, așa că am insitat, în speranța că vom afla care sunt criteriile în funcție de care sunt aplicate amenzile de către polițișii locali. Exact cum ne așteptam! Doar unul dintre șoferi a fost sancționat cu avertisment. Mai mult, în răspuns se specifică faptul că șoferul „a sosit la fața locului mutând mașina, nu înainte de a fi sancționat cu avertisment’. În realitate, polițiștii locali au plecat înainte de a veni șoferul la mașină. Ce s-a întâmplat cu cel de-al doilea șofer care a parcat ilegal? MISTER
Incisiv de Prahova ii atentioneaza pe colegii de la RepublikaNews ca nu este prima data cand se minte in adrese oficiale si/sau in Comunicatele de Presa a celor de la Politia Locala Ploiesti, mai bine zis sub semnatura lui Adrian Vaida.
Iata minciuna:
In articolu sus mentionat, ,,Amenzi aplicate preferential ….” , RepublikaNews prezinta adresa nr.265/18 iul.2018, unde este trecut la rubrica Verificat, in tabelul din josul paginii, Sef serviciu OPP – Anton Catalin! Acesta este in concediu de odihna de aproape trei saptamani, urmand a incepe serviciul pe data de 01.08.2018. Un fals grosolan care se incearca a fio atribuit acestuia cu toate ca documentul este semnat de Buligescu George. Un nou fals grosolan marca “Adrian Vaida”!!! (Frone A.).
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…