În ultimii ani, am putut vedea în România cazuri de corporatişti care au clacat la locul de muncă. 

Asta pentru că la noi nu prea există măsură: nu ştim nici să respectăm etica muncii, dar nici angajatorii nu prea au respect pentru salariat. Cert este că sindromul burnout, care poate fi considerat boala profesională a omului contemporan, a găsit un teren propice prin clădirile de birouri din România. 

Nu doar munca te epuizează

Estimările la nivel global arată că jumătate dintre adulţi se simt copleşiţi de volumul mare de sarcini de la locul de muncă. În trecut, sindromul era asociat anumitor categorii profesionale, dar în prezent se observă că acesta poate afecta orice persoană expusă la un stres continuu. Astfel, deşi, de obicei, această afecţiune se dezvoltă la locul de muncă, există şi situaţii în care viaţa socială duce la burnout. Apoi, revenind la job, nu doar munca efectivă poate fi un factor declanşator, ci şi mediul de lucru. Astfel, un angajat care munceşte încontinuu o perioadă îndelungată, fără să beneficieze de o mărire salarială sau de concediu, are mari şanse să ajungă la burnout. Deşi am putea crede că doar cei cu funcţii de conducere sunt expuşi, realitatea arată că această boală nu are preferinţe: vulnerabili sunt atât angajaţii cu venituri mari, cât şi cei cu salarii mici. 

Cert este că orice mediu de lucru în care angajaţii sunt suprasolicitaţi, insuficient recompensaţi sau în care condiţiile contribuie la acumularea stresului reprezintă un teren propice pentru sindromul burnout. Astfel, au de suferit mai ales angajaţii companiilor multinaţionale, unde se cere performanţă, iar  competiţia este mare, indiferent de domeniu sau industrie 

Știinţă şi imaginaţie

Sunt câţiva care afirmă că sindromul burnout este unul închipuit: oamenii nu vor să recunoască că au o problemă, ci caută tot felul de scuze. Totuşi, în Suedia, acest fenomen este considerat chiar  motiv pentru acordarea unui concediu medical. Este numai un exemplu despre cât de serios privesc societăţile dezvoltate această boală. „Există o dezbatere aprinsă în comunitatea ştiinţifică legată de definirea unui diagnostic oficial, având în vedere că majoritatea simptomelor de burnout se suprapun cu cele ale unui episod depresiv şi că numeroase studii au demonstrat eficacitatea intervenţiilor pentru depresie în tratarea burnout-ului. Dezbaterea, aşadar, nu este legată de existenţa propriu-zisă a afecţiunii, toată lumea e de acord că este un fenomen real şi care afectează un procent semnificativ din populaţie, ci de încadrarea afecţiunii şi elaborarea unor protocoale de intervenţie specializate.“, spune psihoterapeutul Vlad Ionescu.

Companiile recunosc, angajaţii se feresc