Bucureştenii plătesc anual, în medie, peste jumătate de milion de euro pentru apa de ploaie. Mulţi bucureşteni nu ştiu că plătesc această taxă pentru că ea este inclusă în preţul apei şi nu este afişată separat în lista de întreţinere”.
De peste 10 ani, companiile de utilităţi încasează bani lunar pentru transportul şi epurarea apelor pluviale. Taxa a fost mereu controversată pentru că este calculată pe baza unor valori medii ale precipitaţiilor şi nu prin cifre precise.
În Bucureşti, cantitatea de apă pluvială pentru persoane fizice este de 0,2 mc/mp/an, potrivit site-ului companiei Apa Nova, iar tariful pentru canalizare este 2,26 de lei / mc (TVA inclus). Astfel, o familie care trăieşte, de exemplu, într-un apartament de 50 de mp în Capitală plăteşte anual serviciile de canalizare pentru 10 mc de apă de ploaie, adică 22,6 lei.
Românii pot scăpa de taxa pe apa de ploaie prin hotărâre de Consiliu Local. Modificările la Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare au fost publicate în Monitorul Oficial.
Primăriile pot decide, începând de luna aceasta, să scutească populaţia de la plata taxei pe apa de ploaie, după ce în Monitorul Oficial au fost publicate modificările la Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
SURSA: Mediafax
Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…
Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…
București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…
Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…
În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…
Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…