„Nu este în discuţia noastră suspendarea. V-am spus de ce nu este potrivit. Conştientizăm cu toţii că preluarea preşedinţiei Consiliului UE în 2019 este o mare responsabilitate pentru România. Va fi prima carte de vizită la nivel european. Depinde modul în care o vom juca”, a afirmat Rovana Plumb, citată de Mediafax.
Întrebată cum ar fi să deţinem preşedinţia Consiliului UE şi să avem şi un preşedinte suspendat, Rovana Plumb a spus: „Nu se va întâmpla lucru acesta. Eu cred că atât Administraţia Prezidenţială, cât şi domnul preşedinte Iohannis, cât şi toţi ceilalţi actori politici trebuie să înţeleagă că avem o mare responsabilitate pentru anul 2019. Două rânduri de alegeri vor fi anul viitor. Europarlamentarea în mai şi bineînţeles prezidenţialele”.
La jumătatea lunii iulie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că planul suspendării preşedintelui Klaus Iohannis rămâne în picioare, deşi şeful statul statului a semnat decretul pentru revocarea din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
„La ora asta nu ştiu ce ar trebui să se întâmple ca acest demers să se oprească în toamnă. Chiar nu ştiu! Adică, nu-mi dau seama ce ar putea să facă. Nu este obligatoriu în toamnă, se pot întâmpla foarte multe lucruri. Am vorbit cu colegii mei în ultima întâlnire de la grup, le-am spus că pot merge în vacanţă, dar să aibă tot timpul telefoanele la ei pentru că dacă apare ceva o să ne reîntâlnim în Parlament”, a declarat Dragnea, la Antena 3.
Citeşte şi: DRAGNEA a anunţat SUSPENDAREA LUI IOHANNIS! Veste de ultimă oră
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…
Kilometrajul rămâne, în 2026, unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte din piața auto second-hand. Deși tehnologia a evoluat,…