Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Ţara unde toţi locuitorii sunt milionari, dar nu au ce face cu banii. Mii de oameni încearcă zilnic să treacă frontiera | Capitala24

În fiecare zi venezuelenii cheltuie, sau mai degrabă reglează prin card bancar căci bancnotele nu se găsesc, sume de şapte sau opt cifre pentru a cumpăra orez sau mălai. Suntem o ţară de milionari!’, exclamă dezamăgită Elizabeth Torres după ce a constatat că o cutie de ouă costă trei milioane de bolivari într-o Venezuelă afectată de creşterea accelerată a preţurilor de consum. Eşti milionar pentru că plăteşti milioane însă cu asta poţi cumpăra doar 36 de ouă, spune această pensionară în vârstă de 64 de ani înainte de a constata că salariul minim este de 2,6 milioane pe lună, insuficient pentru a cumpăra acest aliment de bază. Un salariu minim echivalent cu 32 de dolari la cursul de schimb oficial, dar abia un dolar pe piaţa neagră, această realitate reflectă situaţia critică în care se găseşte Venezuela, odată cea mai bogată ţară din America latină graţie imenselor sale rezerve petroliere. În prezent să fii milionar în Venezuela nu înseamnă că nu eşti sărac. Nicolas Maduro, reales până în 2025 cu prilejul unui scrutin contestat de comunitatea internaţională, dă vina pentru această hiperinflaţie pe războiul economic purtat, în opinia sa, de opoziţie care vrea să îl înlăture de la putere.

Însă, în opinia economistului Luis Vicente Leon este vorba mai degrabă de eşecul modelului intervenţionist al statului, care exercită un control asupra schimburilor şi preţurilor, în condiţiile în care rata sărăciei a atins 87% în 2017. 

Fug din ţară

Un magistrat brazilian a ordonat duminică închiderea unui punct de trecere a frontierei cu Venezuela, pentru a opri migranţii. Cu toate acestea, luni, sute de venezueleni au trecut în Brazilia, pe jos, deoarece decizia instanţei nu urma să fie pusă în aplicare decât după judecarea unui apel. În ultimii trei ani, zeci de mii de venezueleni au ajuns în Roraima, iar serviciile sociale locale au fost depăşite. Familii venezuelene au fost nevoite să doarmă pe străzi, iar criminalitatea şi prostituţia au crescut. Joia trecută, guvernul statului a decis că venezuelenii care solicită servicii medicale şi sociale trebuie să prezinte paşapoarte valabile – documente pe care mulţi migranţi nu le au.  Conform recomandărilor agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), forţele aeriene braziliene au început să transfere migranţii spre alte oraşe din Brazilia. Până acum, au fost preluaţi din Boa Vista, capitala statului Roraima, 820 de venezueleni; zilnic se prezintă la frontieră peste 500, iar mulţi dintre ei nu pot merge mai departe deoarece nu îşi permit cheltuielile. AGERPRES

 

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

15 ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

17 ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago