Siguranţa călătorilor cu metroul este în pericol, întrucât Metrorex are un deficit de 700 de oameni, iar sindicatul ia în calcul o noua greva generala dacă problemele nu se rezolva, a declarat luni Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM).
Aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex pichetează Ministerul Transporturilor între orele 12:00 şi 14:00, pentru a atrage atenţia asupra problemelor de la metrou.
„Avem o situaţie care durează de mai bine de un an: trebuie să angajăm 700 de oameni pentru siguranţa circulaţiei. Aşa cum a constatat toată lumea, fără să ştiţi prea multe amănunte, am avut anumite probleme tehnice şi avem chiar şi riscuri în siguranţa circulaţiei, fără personalul necesar”, a spus Radoi.
Potrivit acestuia, problema va deveni şi mai gravă când va fi deschis metroul din Drumul Taberei. Alte nemulţumiri ale sindicatelor vizează bugetul insuficient al Metrorex, noua organigrama, precum şi situaţia contractelor. Rădoi a adăugat că salariaţii vor protesta zilnic, până joi, în faţa Ministerului Transporturilor, urmând ca, în zilele de 27 şi 28 august să picheteze Palatul Victoria.
„Dacă nu se rezolvă, cu siguranţa va avea loc o grevă generală în toamnă”, a susţinut el.AGERPRES
Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…
Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…
București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…
Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…
În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…
Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…