Cică Ponta și Cioloș înfloresc din plin în dragostea românilor. Consecvența cu care Marius Pieleanu sapă prin părerile compatrioților și descoperă o anume înghesuială a românilor la susținerea lui Victor Ponta și a lui Dacian Cioloș mi-a atras deja atenția. Dacian Cioloș are un fel de intenție de partid pe care populația nu o identifică sub ce nume se mișcă. Singurul său program ce poate fi dedus după ultimele apariții ale liderului este declanșarea alegerilor anticipate. Dar alegerile anticipate nu sunt programul așa-zisului partid nenăscut încă, ci leitmotivul cu care Dacian Cioloș apare mai nou pe la emisiunile televizate și în postările de pe Facebook. Omul nostru nici nu vorbește despre altceva, orice alt subiect fiind probabil destul de dificil de formulat în exprimarea sa de tip agrar.

Pe de altă parte, Victor Ponta se înghesuie și el în fiecare zi la o televiziune sau la un radio și pe la cîte un site pentru a face o declarație de mamă la adresa lui Liviu Dragnea. A devenit deja o obișnuință ca imaturul întîrziat să-i dea într-o propoziție două palme cu piciorul lui Liviu Dragnea. Diferendul dintre cei doi este adînc, psihanalitic și nu poate fi explicat prin politică. Și nici nu cred că mai contează.

Mi-e greu să cred că spectaculoasele creșteri ale lui Dacian Cioloș (zis cu îngăduință și partidul lui Cioloș) în sondajele lui Marius Pieleanu au ceva la bază. Evident, în afara relațiilor dintre cei doi. Într-un asemenea climat de lupte și sforărie politică, gonflarea lui Dacian Cioloș ascunde măcar o cioată de strategie poltică. S-ar putea ca Dacian Cioloș să fie privit ca o rezervă a lui Klaus Iohannis. S-ar putea ca grupul de la Cluj să-și facă propriile proiecte, mai ales că președinția lui Klaus Iohannis nu i-a adus cine știe ce beneficii.

S-ar putea ca Dacian Cioloș să fie doar rezultatul propriei sale amăgiri transmise lui Marius Pieleanu. Cioloș a fost premier fără partid și fără prea mari eforturi și i-a plăcut. La o adică, de ce n-ar mai ajunge încă o dată, își zice el, fără să înțeleagă că acel carambol născut după accidentul de la Colectiv nu se mai repetă și, dacă se repetă, bila cîștigătoare oricum nu se va opri la dînsul. De ce? Pentru că Dacian Cioloș a fost un premier șters. N-a avut nici echipă, nici proiect. Criza sa de oameni l-a arătat lumii ca pe un om lipsit de anvergură. El a încercat să-l pună pe manechinul de la medicină ministru al Sănătății, el s-a amăgit cu ideea că poate rezolva problemele Justiției cu o Cristina Guseth și cu ONG-urile din spatele său. Ce-a ieșit mai apoi cu Raluca Prună este de un umor nebun. Nici pe ea n-a găsit-o acasă, ca să o numească la Justiție. A trebuit să o aștepte să vină noaptea de la Bruxelles. Caricatura de guvern este și suficientă și emblematică pentru anvergura lui Dacian Cioloș. Improvizația și amatorismul au devenit trăsăturile definitorii ale acelui guvern de lemn. Dacian Cioloș s-a arătat a fi și măsura capacității președintelui Iohannis de a gestiona o situație de criză și de a folosi eficient un așa-zis „guvern al meu“.

Cum se poate ca România 100, grup politic necunoscut și inexistent, să atingă un nivel de 7-9%, iar singura personalitate mai de dai Doamne care se pomenește cînd este vorba de el, adică Dacian Cioloș, nu apare nici la coada topului personalităților? Răspunsul este greu de dat.
Cu alte cuvinte, inexistentul program al Partidului România 100 fascinează populația României, în vreme ce fostul premier al guvernului tehnocrat nu are nici măcar 2% din rămași în țară care să-i dea bună ziua.

Sociologii României, un fel de sondori în materie de opțiuni și opinii, riscă să devină proverbiali și internaționali. O altă eminență cenușie a sondajelor românești este Vasile Dîncu, cu al său de după pom IRES.  Și Vasile Dîncu, prietenul de nădejde al lui Liviu Dragnea, pune sofisticata-i lupă pe cine știe ce subiect și, cu mașinăria sa sociologică formată din sute de pixuri, scoate cîte un rezultat amețitor.( Cornel Nistorescu Editorial Cotodianul).