„În vederea organizării activităţii organelor fiscale centrale teritoriale, precum şi derulării în mod unitar a procesului de emitere şi transmitere a deciziilor de impunere prin care se definitivează contribuţiile de asigurări sociale, pentru anii fiscali 2016 şi 2017, prin prezentul proiect de ordin se propune aprobarea unui termen de finalizare a acestui proces, respectiv până la data de 30 octombrie 2018”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului, citată de stiripesurse.ro.
Potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru veniturile realizate în anii 2016 şi 2017, stabilirea şi regularizarea contribuţiei de asigurări sociale pentru persoanele fizice se realizează de organul fiscal central competent, prin emiterea unei decizii de impunere anuală, pe baza datelor declarate de contribuabili în declaraţia privind venitul realizat sau în Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, Capitolul I – „Date privind veniturile realizate în anul 2017” – după caz.
„Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi unităţile fiscale subordonate acestora, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin”, prevede normativul citat.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…