Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Ce puteți citi în ediția de luni, 3 septembrie, a revistei Capital | Capitala24

Din ediţia de luni, 3 septembrie, puteţi afla, printre altele, cum au pierdut sute de mii de români, zeci de milioane de euro prin plata unor certificate energetice false. De asemenea, un subiect la zi este creşterea sumelor pe care părinţii trebuie să le investească pentru a îşi putea trimite copii la şcoală. Iar detaliile de ultimă oră despre modul în care Registrul Auto Român îşi propune să „cureţe” piaţa maşinilor second-hand vă vor fi foarte utile în cazul în care aveţin în plan cumpărarea unui vehicul.

Aflaţi din revistă şi ce se ascunde în spatele declaraţiilor optimiste ale Guvernului în privinţa execuţiei bugetare. Vor putea păstra oficialii de la Bucureşti ţinta de deficit? Se pregăteşte o schimbare majoră în regulile asigurărilor obligatorii de casă şi maşină, iar felul în care acestea vor influenţa românii este explicat pe larg tot în paginile Capital.

Nu trebuie ratate nici cele două subiecte având ca ţintă sănătatea. Aflaţi de la noi cât costa terapia

pentru autism şi cât de mult poate progresa un copil într-un centru specializat, dar şi povestea neromanţată a cadrelor medicale de la spitalul Fundeni.

Nu în ultimul rând, puteţi citi în revista Capital cum vă puteţi ajuta copilul să devină IT-ist, o meserie bănoasă şi cu un viitor cert, iar pasionaţii de ceasuri au posibilitatea de a înţelege cum reuşesc marile case producătoare să ridice piesele lor la rang de capodopere.

Informaţii pe larg despre toate aceste subiecte, şi despre multe altele cel puţin la fel de interesante, puteţi afla din numărul 35 al revistei Capital care poate fi găsit de luni la centrele de difuzare a presei.

Capitala24

Recent Posts

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

2 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

6 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

6 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

9 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…

o zi ago