Sindicatele membre FSANP din cele două penitenciare prahovene , Ploiești și penitenciarul de femei Ploiești Targșorul Nou cer demisia Ministrului de Justiție Tudorel Toader și a directorului general al ANP Marian Dobrica.
Pe fondul lipsei de reacție a domnului ministru, în rezolvarea problemelor din sistemul penitenciar, Federația Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor condusă de președintele Sorin Dumitrașcu, a hotărât să înceapă actiunile de protest.
Adrian Grigoroiu președintele Sindicatului Equitas Târgșor : am avut o grevă japoneză organizată ca semn de nemulțumire fața de neimplicarea factorilor decizionali în rezolvarea problemelor noastre, am depus plângere prealabilă către domnul ministru pentru anularea ordinului prin care lucrătorii de penitenciare sunt păcăliți, credem noi, la plata orelor suplimentare, avem o plângere prealabilă către domnul ministrul prin care cerem încetarea celui de-al treilea mandat în funcția de director general al ANP , al lui Marian DOBRICĂ.
Directorul general al ANP Marian DOBRICĂ deține al treilea mandat de director general, contrar legii.
Vom continua protestele în stradă după care vom merge și la București. Suntem hotărâți să nu cedam și dorim ca opinia publică să cunoască problemele din acest sistem vasalizat.
Angajaţii din penitenciarele Ploiești și Târgșor protesteaza pe data de 25 septembrie , în faţa Penitenciarului Ploiești, iar pe 3 octombrie miting in fata Ministerului Justitiei. Intre timp campania mass-media continua, continua si plangerile penale si administrative. Pana cand revendicarile nu vor fi solutionate nu ne oprim.
Pe lista de revendicari sunt incluse:
Cu deosebita consideratie Adrian Grigoroiu președintele
Sindicatului Equitas Târgșor
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…