Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

AVERTISMENT de la Iohannis! “Legislația trebuie îmbunătățită, nu ciopârțită“ | Capitala24

Iohannis consideră că motivul care stă în calea României este de origine politică, produs de modificările la legile justiţiei, conform stiripesurse.ro

”Spaţiul Schengen a fost creat printr-o înţelegere care prevede şi paşii de urmat, şi condiţiile care trebuie îndeplinite. Comisia Europeană sprijină demersul de aderare a României, cum majoritatea statelor europene sunt pentru acceptarea României şi de obicei se asociază şi cu Bulgaria. Aceste chestiuni au fost de multe ori şi pe larg dezbătute, iar evoluţia pe care o vedem în momentul de faţă în domeniul legilor justiţiei cu siguranţă ridică câteva semne de întrebare suplimentare. Eu sunt totuşi moderat-optimist că vom reuşi să avem o legislaţie în materie de justiţie care rezistă la o verificare atentă în final şi cred că uşor-uşor toată lumea a înţeles că legislaţia în domeniul justiţiei trebuie îmbunătăţită, şi nu ciopârţită. Sper că acest lucru în final să fie înţeles şi de cei care au pornit cu un elan nemotivat şi cu o totală lipsă de transparenţă acest procedeu şi cred că există suficientă înţelepciune în politica românească pentru a găsi un final potrivit pentru aceste lucruri, dar momentan, etapa în care ne aflăm ridică mai multe semne de întrebare decât aduce certitudini.”, a spus Klaus Iohannis.

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

21 de ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

24 de ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago