Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că parlamentarii PSD au cerut marţi explicaţii privind tensiunile din partid şi au solicitat tranşarea discuţiilor în Comitetului Executiv. De partea cealată, Liviu Dragnea încearcă să amâne şedinţa CEX astfel încât să poată discuta cu toţi liderii din teritoriu. De altfel, Marian Neacşu, mâna dreaptă a liderului PSD a anunţat că preşedinţii organizaţiilor judeţene sunt invitaţi începând de miercuri în Kiseleff.
Marian Neacşu, secretarul general al PSD şi mâna dreaptă a lui Dragnea ar fi spus că o şedinţă va avea loc după ce premierul Dăncilă va termina evaluarea activităţii miniştriilor.
Sursele citate susţin că Liviu Dragnea încearcă să amâne cât mai mult şedinţa Comitetului Executiv şi vrea să negocieze cu fiecare lider de organizaţie susţinerea sa. De altfel, Dragnea i-a convocat pe liderii de organizaţii în Kiselef începând de miercuri sub pretextul discuţiilor pe tema referendumului privind familia tradiţională.
La nivel oficial, secretarul general al PSD Marian Neacşu a declarat că începând de miercuri, împreună cu Liviu Dragnea, se va întâlni cu toţi preşedinţii de organizaţii. De altfel Neacşu i-a anunţat pe parlamentari că până la data de 10 octombrie urmează să se organizeze alegeri locale în cele 11 organizaţii ale PSD care au conduceri interimare, iar până la sfârşitul lunii octombrie vor fi organizate conferinţele pentru alegerea liderilor judeţeni.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…