Din cînd în cînd, mai vine vorba despre PNL și despre Orban. Despre Ludovic Orban. Nul ca proiecte și idei, activ, dar nu bun în materie de replici, Ludovic Orban este imaginea unui partid adormit, cu istorie, dar fără speranță. Să revină la putere pentru ce? Pentru a da replici opoziției? Pentru a-i cînta în strună președintelui României, oricare ar fi el?

Ce mi se pare greu de explicat? Că PNL-ul reprezintă cea mai de ispravă categorie socială din România. Destul de mică, destul de derutată, destul de săracă în materie de școală și cultură, mai ales pe măsură ce coborîm la cei tineri, categoria liberalilor se stinge încet din politica românească. Se vede mai puțin, se aude mai rar.

Reacțiile unora din PNL după referendum trădează doar insatisfacție. Nu neapărat în legătură cu eșecul referendumului, cît în legătură cu Ludovic Orban. Nu văd ce aș putea spune în plus despre președintele PNL. De cîțiva ani și mai ales de cînd este președinte, Ludovic Orban este egal cu sine într-o mediocritate exemplară. Și politicoasă. Nimic mai mult. Drama celor care încearcă să-l disloce din poziția de președinte vine de la faptul că reprezintă doar ambiții personale. Din punctul de vedere al unei oferte politice, sunt la fel de neînsemnați. N-au nici o idee importantă și nici nu prezintă datele unor oameni capabili de proiecte importante. O schimbare de președinte la PNL sună necesar și în același timp imposibil. Nu au cu cine. De la fetele de decor la Cristian Bușoi nu este decît un mic pîrleaz reprezentat de diferența de sex. Ca proiect politic, PNL-ul nu are nici o idee. Doar cîteva liste de măsuri.

Se întoarce PNL-ul la un import de președinte sau va purcede la o schimbare de filozofie? Ultima variantă nu este de luat în calcul. Oportuniștii liberalilor nu diferă cu nimic de cei ai PSD-ului sau de cei isterici din USR.

Din păcate, pentru încă o vreme, PNL-ul arată ca un partid încremenit în interese.( Cornel Nistorescu Editorial-Cotidianul).