Carmen Adamescu a fost reținută miercuri de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice. Fosta soţie a lui Dan Adamescu a fost audiată câteva ore în dosarul de delapidare și evaziune fiscală, potrivit unor surse judiciare.
Alexander Adamescu, fiul vitreg al lui Carmen Adamescu, a denunțat activitățile ilicite și contractele fictive în cazul firmelor controlate de cea din urmă, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei. Ulterior, a depus o plângere și Unirea Shopping Center.
Polițiștii au efectuat șapte percheziții, în București, într-un dosar de delapidare și evaziune fiscală, prejudiciul cauzat fiind de 43 de milioane de lei, anunță IGPR. Potrivit unor surse MEDIAFAX, sunt vizate firme controlate de Carmen Adamescu.
”La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi evaziune fiscală. Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite, în virtutea funcţiilor de conducere deținute în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect principal de activitate <închirierea și subînchirierea bunurilor proprii>, ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiționale succesive, cu alte societăţi comerciale controlate direct sau prin intermediari. În baza acestor contracte, s-ar fi efectuat plăți cu consecința prejudicierii societății, prin delapidarea acesteia cu sumele plătite în baza facturilor fictive emise de firmele controlate”, preciza, miercuri dimineaţă, IGPR
Potrivit sursei citate, plățile efectuate ilegal în conturile acestora sunt de aproximativ 43.000.000 de lei.
”De asemenea, persoane cu funcții de conducere în cadrul societății prejudiciate sunt bănuite că și-ar fi însușit ilegal aproximativ 3.000.000 de lei, bani ridicați în numerar din casieria societății sau din cont, cu titlul de <avans spre decontare>, dar nereturnați. Verificările sunt continuate inclusiv în vederea determinării unui posibil prejudiciu adus bugetului statului, urmare a operațiunilor economice fictive”, se mai arată în comunicat. (R.C.)
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…