Guvernul Dăncilă spune despre o iniţiativă a lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu că este ilegală. Cine se aşteptat la asta?
Guvernul Dăncilă a transmis că un proiect de lege iniţiat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi totodată ai partidelor ce formează coaliţia de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, proiect care prevede declasificarea automată, de drept, a hotărârii CSAT din 2005 privind combaterea corupţiei, precum şi a tuturor documentelor care conţin informaţii clasificate în baza acesteia, respectiv a mult discutatelor protocoale secrete de cooperare încheiate de SRI cu Parchetul General, DNA şi alte instituţii din sistemul de justiţie, pentru a se permite astfel revizuire sentinţelor penale bazate pe acestea, ar putea fi neconstituţional, scrie Profit.ro.
Potrivit draftului de act normativ, toate aceste documente vor înceta să producă efecte de orice natură odată cu intrarea în vigoare a legii iniţiate de Dragnea şi Tăriceanu, alături de deputatul PSD Mircea Drăghici. De asemenea, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI va centraliza aceste documente şi le va pune la dispoziţia persoanelor interesate, care vor putea, la cerere, să le studieze nemijlocit şi să solicite copii de pe acestea.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…