Despre acest episod incredibil din istoria financiară a lumii a amintit chiar guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, cu ocazia lansării unei noi traduceri în română a lucrării lui Ludwig von Mises, Acţiunea Umană.
“ La recomnadarea unei doamne din BNR, am ajuns să citesc o carte foarte interesantă. Se numeşte <
Harry Dexter White a reprezentat SUA la conferinţa Bretton Woods din anul 1944. El a ajutat la crearea instituţiilor financiare ale capitalismului.
Dar el nutrea convingeri comuniste şi a visat mereu la dominaţia sovietică. White a fost arhitectul sistemului financiar post-razboi, care a deschis drumul Occidentului spre dominaţie în secolul al XX-lea şi sa câstige Razboiul Rece.
Istoricul Benn Steil a descoperit, în urmă cu cinci ani, documete în arhivele Universităţii Princeton, datand din anul 1944. Conferinta de la Bretton Woods a cuprins 730 de delegati din toate cele 44 de tari aliate, inclusiv Uniunea Sovietica.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…