Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Planul marilor puteri care ȘOCHEAZĂ Uniunea Europeană! | Capitala24

Miniştrii de finanţe din Franţa şi Germania au susţinut luni în faţa omologilor lor europeni ideea unui buget distinct pentru zona euro, în cadrul bugetului general al UE, relatează DPA şi AFP. Iniţiativa câştigă susţinători, dar Olanda rămâne sceptică.

După reuniunea de la Bruxelles, ministrul francez Bruno Le Maire, s-a declarat „încrezător” în şansele unui acord politic asupra proiectului, în decembrie. Colegul său german, Olaf Scholz, a apreciat şi el că „se pare că vom avea succes” şi a adăugat că se aşteaptă la susţinere şi din partea unor state din afara zonei euro.

În schimb, ministrul olandez de finanţe, Wopke Hoekstra, s-a întrebat chiar înainte de şedinţă dacă „este în interesul Olandei? În interesul cetăţenilor?” şi a dat şi răspunsul: „Nu sunt convins”.

Proiectul franco-german definitivat vinerea trecută urmăreşte reducerea diferenţelor între economiile celor 19 ţări care au adoptat moneda unică şi finanţarea comună a investiţiilor. Potrivit lui Hoekstra, „rămân numeroase întrebări”. O sursă europenă citată de AFP susţine că unul dintre miniştrii participanţi a lăsat să se înţeleagă că refuzul Italiei de a-şi modifica proiectul de buget pe anul viitor conform recomandărilor Comisiei Europene complică negocierile. „Cum putem începe ceva nou, dacă o ţară decide să nu se prefacă măcar că respectă regulile existente?”, a întrebat ministrul în cadrul discuţiilor, conform sursei confidenţiale a agenţiei.

Preşedintele eurogrupului (structură formată din cei 19 miniştri de finanţe din zona euro), portughezul Mario Centeno, a afirmat că luni s-au înregistrat „progrese satisfăcătoare” şi s-a declarat convins că la reuniunea din decembrie se va putea prezenta „ceva concret”. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a apreciat contribuţia care „se reflectă în propuneri deja existente ale Comisiei”. Comisarul european pentru economie, Piere Moscovici, a salutat la rândul său „un pas foarte important”:

„Acum un an, nu puteam nici măcar să folosim termenii ‘buget al zonei euro’, iar acum, există o propunere franco-germană operaţională. Este un progres politic major”, a spus luni Le Maire, care l-a invitat pe Hoekstra la Paris, săptămâna aceasta, pentru un dialog despre subiectul respectiv. AGERPRES

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

19 ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

22 de ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago