„Autorităţile române urmăresc cu atenţie subiectul modificărilor legislative introduse în legislaţia rutieră italiană prin Decretul-lege nr.113/2018. Astfel, Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile italiene de resort pentru a obţine clarificări cu privire la sfera de aplicare a prevederilor legislative. Misiunea diplomatică de la Roma şi oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei acţionează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetăţenilor români şi vor acorda asistenţă consulară în cazul în care se vor constata măsuri abuzive din partea autorităţilor locale în aplicarea noilor prevederi legislative. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români, Ambasada României la Roma a circulat în mediul on line informaţii cu privire la noile reglementări”, anunţă MAE.
Ministerul Afacerilor Externe evaluează noile măsuri impuse de autorităţile italiene pentru a se asigura că acestea respectă legislaţia Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene relevantă şi nu afectează drepturile cetăţenilor români.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…