Categories: Exclusiv

Catastrofa care s-a abătut asupra României. Niciodată în istorie țara noastră nu a trecut prin așa ceva / Comisarul de Prahova

Anul 2018 este cel de al 29-lea an de declin al populaţiei ţării şi evoluţiile au continuat în acelaşi sens: o scădere naturală apropiată de 70 de mii locuitori şi o migraţie externă negativă la nivelul anului anterior – 55 mii persoane. Cu alte cuvinte, suntem mai puţini cu 120-130 mii locuitori faţă de începutul anului. 

O privire asupra întregii perioade 1990-2018 ne dezvăluie un declin imens, de 3,8 milioane locuitori. În proporţie de aproape 75 la sută declinul provine din migraţie externă dar o schimbare majoră este în plină dezvoltare: după anul 2010 declinul populaţiei rezidente are originea dominantă în scăderea naturală a populaţiei. 

Perspectivele sunt dramatice şi se înscriu în evoluţiile de după anul 1990. După toate perspectivele existente, cele ale Diviziei de Populaţie ONU(2017), ale Eurostat (2017), Institutului Naţional de Statistică (2017), Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici” al Academiei Române (2018), populaţia rezidentă a României ar ajunge la mijlocul secolului la 16 milioane de locuitori dacă nu intervine o redresare considerabilă a numărului mediu de copii aduşi pe lume de-a lungul vieţii de o femeie, estimat pentru anul 2017 la 1,6 copii, redresare din care să rezulte o vizibilă majorare a numărului de născuţi pe ani calendaristici. Calcule foarte recente reconfirmă cifra de la mijlocul secolului, iar introducerea şi a unei ipoteze asupra migraţiei externe se concretizează într-o populaţiei rezidentă de 15,5 milioane în anul 2050. Ipoteza este una optimistă, stoparea migraţiei negative până în anul 2040, plecând de la nivelul mediu al migraţiei nete din ultimii trei ani, minus 53 mii persoane. 

În populaţia de 16 milioane locuitori la mijlocul secolului proporţia populaţiei în vârstă de 65 ani şi peste ar ajunge la 27 sută, comparativ cu 18 la sută astăzi iar raportul de dependenţă a vârstnicilor s-ar majora de la 30 persoane în vârstă de 65 ani şi peste (inactive economic în cea mai mare parte) la 100 de persoane în vârstă de 20-64 ani (predominant active economic), la 50 în anul 2050. S-ar adăuga un raport de dependenţă a tinerilor de 35 copii în vârstă de 0-19 ani la 100 de persoane adulte. Vârsta mediană ar atinge 48 de ani, cu 8 ani mai mult decât astăzi, cuantificând un proces extrem de ridicat de îmbătrânire demografică. 

SURSA: hotnews.ro

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

23 de ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

o zi ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago