Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Atenţie mare! Vi se poate întâmpla şi vouă! Un român a primit o amendă uriaşă pentru că a înjurat pe facebook! Cine au fost cei vizaţi şi ce le-a transmis de fapt | Capitala24

O lună mai târziu, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, care este şi amenda maximă în astfel de cazuri. Potrivit procesului-verbal, transmis prin poştă, în lipsa contravenientului, „a proferat injurii şi expresii jignitoare la adresa unor persoane pe contul personal de pe reţeaua electronică de socializare Facebook, fiind de natură să lezeze demnitatea şi onoarea celor în cauz”. „Potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, ‘Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. Totodată, art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 61/1991 stabileşte că nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei”, precizează avocatul Raluca Cârstea, Legal Land, citând din considerentele Sentinţa civilă pronunţate în noiembrie 2018 de Judecătoria Brăila (www.rolli.ro), instanţa la care bărbatul a contestat procesul verbal. 

Iniţial, ca să scape de amendă, bărbatul a susţinut că nu el a săvârşit fapta, precizând că şi-a închis contul său de Facebook, încă din data de 1 mai 2018, afirmaţii pentru care nu a adus nicio probă şi  demontate în instanţă cu dovezi referitoare la postări ulterioare acestei date. De asemenea, bărbatul a invocat nelegalitatea procesului-verbal, întrucât fapta contravenţională nu ar fi fost descrisă suficient în document, dar şi faptul că prin încheierea procesului-verbal în lipsa lui nu a putut formula obiecţiuni la cele consemnate de poliţist, relatează Adevărul

Cu toate acestea, instanţa a considerat ca neîntemeiate aceste căi de apărare, în special de invocarea faptului că procesul-verb a fost întocmit la peste trei săptămâni de la constatarea faptei. Termenul general de prescripţie a aplicării sancţiunii contravenţionale, prevăzut în astfel de situaţii este de şase luni de la data săvârşirii faptei.

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

20 de ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

23 de ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago