Este vorba de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care ar fi minţit că nu are CE bani suplimentari pentru finanţarea spitalelor regionale de urgenţă. Buda cere şi demiterea ministrului Rovanei Plumb, potrivit Mediafax.
Daniel Buda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă că cere demiterea miniştrilor Rovana Plumb, responsabilă cu absorbţia fondurilor europene, precum şi a Sorinei Pintea.
”Sorina Pintea a spus în 26 noiembrie 2018 că spitalele regionale se vor face, că s-au solicitat bani de la CE dar i s-a comunicat că nu are CE alte resurse financiare. Eu am cerut CE în 3 decembrie 2018 Corinei Creţu să îmi comunice dacă a existat o cerere scrisă din partea Guvernului României în vederea suplimentării fondurilor pentru construirea acestor spitale. În 20 decembrie, în răspunsul Corinei Creţu se arată că pot fi disponibilizate sume din partea CE dar că, până în prezent, CE nu a primit solicitarea de suplimentarea fondurilor. Punând cele două declaraţii cap la cap, suntem în faţa unei minciuni inadmisibile la nivel guvernamental, drept pentru care cer public Vioricăi Dăncilă să o demită de îndată pe ministrul Sorina Pintea şi pe Rovana Plumb, deţinătoarea portofoliului care se ocupă de absorbţia fondurilor europene”, a spus Buda.
Potrivit acestuia, este inadmisibil ca de la înălţimea funcţiei de ministru, să spui în spaţiul public că Guvernul, Ministerul Sănătăţii, a solicitat fonduri suplimentare de la CE iar Comisia i-a spus că nu are fonduri, când, de fapt, nu a fost făcută nici măcar o simplă cerere la CE.
”Le spun celor de la PSD să nu se joace cu sănătatea românilor, se moare cu zile în spitale”, a subliniat eurodeputatul PNL.
De asemenea, Daniel Buda a mai solicitat Guvernului să ia toate măsurile necesare astfel încât să fie transferat proiectul spitalului regional de urgenţă de la Cluj de la nivelul MS către Consiliul Judeţean Cluj pentru a putea fi început şi finalizat.
”În decembrie 2018, comisarul european Corina Creţu a răspuns că Programul Operaţional Regional poate fi modificat la cererea autorităţilor naţionale. CJ Cluj a solicitat Guvernului să modifice ghidul de finanţare, astfel încât să poate co-finanţa proiectul spitalului regional de urgenţă de la Cluj”, a conchis Buda.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…