Noul proiect propune ca pedepsele să fie înăsprite în cazul în care o bancă sau un retailer încearcă să inducă în eroare clienţii. Mai mult decât atât, acest proiect oferă posibilitatea ca, în cazul acţiunilor colective, să se poată dispune restituirea sumelor pe întreg portofoliul, ceea ce până acum nu se putea.
De asemenea, proiectul prevede că amenzile ar putea creşte de la 50.000 – 100.000 lei, la 4% din cifra de afaceri.
”Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 543 din 03 august 2012, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (1) al articolul 13, se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale, fără a se ţine cont de numărul clauzei contractuale şi fără a mai avea posibilitatea inserării cuprinsului acestora în noile contracte pe care urmează să le utilizeze în cadrul activităţii profesionale. Instanţa va dispune şi restituirea, în totalitate, către consumatori a sumelor percepute in temeiul unor clauze abuzive”, potrivit hotnews.
Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…
Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…
București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…
Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…
În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…
Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…