Curtea de Conturi a României a confirmat, pentru jurnaliştii publicaţiei Puterea, că fiul premierului Viorica Dăncilă este angajatul Autorităţii de Audit.
Acesta a fost angajat chiar în ziua în care mama sa depunea jurământul pentru investirea în funcţia de Premier al României, pe 29 ianuarie 2018.
„În privinţa domnului Victor Dăncilă, vă comunicăm că acesta este angajatul Autorităţii de Audit cu contract individual de muncă pe perioadă determinată (durata mandatului demnitarului aferent perioadei 29.01.2018 – 15.10.2020), având funcţia de consilier I în cadrul cabinetului demnitarului”, se arată în răspunsul Curţii de Conturi pentru jurnaliştii Puterea.
Fiul Vioricăi Dăncilă a fost în trecut angajat la în compania unde tatăl lui este manager regional.
Victor Florin Dăncilă a absolvit Grupul Școlar Tehnic Videle în anul 2008. El a promovat Examenul de Bacalaureat, cu media 9,62. La Limba şi literatura română, la proba scrisă, el a obţinut nota 9,6, în timp ce la oral a luat 10, conform Bugetul.
Si sotia sa, Dancila Elena, lucreaza tot intr-o institutie de stat, la Primaria Sectorului 5 din Capitala.
Inainte de a se angaja la Curtea de Conturi, Victor Dancila lucra la Petrom, pe functia de permiting expert.
In anul fiscal 2017 acesta a castigat 44.400 de lei.
In noua declaratie de avere care apare pe site-ul Curtii de Conturi, Victor Florin Dancila figureaza ca angajat la Cabinet demnitari, pe functia de consilier al unuia dintre vicepresedintii Curtii.
Sotia sa, Elena Dancila este consilier juridic la Primaria Sectorului 5, unde a realizat, anul trecut, un venit de 28.190 de lei.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…