Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Ședință vitală pentru Liviu Dragnea! Întâlnire de ultima oră pentru salvarea majorității în Parlament | Capitala24

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte duminică în şedinţă, la Palatul Parlamentului, printre temele de discuţie urmând să se afle o prezentare privind chestiuni legate de administraţie şi de proiectul de buget pe 2019, precum şi pregătirea campaniei pentru alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an.

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a mai precizat, pentru AGERPRES, că în cadrul reuniunii urmează să fie discutate şi chestiuni organizatorice.

Potrivit lui Ştefănescu, la finalul şedinţei, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va face o serie de „anunţuri extrem de importante pentru români, în urma cărora vor beneficia milioane de români”.

Şedinţa CExN va fi urmată de o întâlnire a conducerii social-democrate cu grupurile parlamentare ale PSD de la Senat şi Camera Deputaţilor. Întâlnirea cu parlamentarii partidului este cu atât mai importantă pentru Liviu Dragnea cu cât Coaliţia PSD-ALDE este la un pas să piardă majoritatea în Parlament după plecările mai multor deputaţi către formaţiunea fostului premier Victor Ponta. 

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

6 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

11 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

15 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

15 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

18 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago