Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Scenariu șocant! Dragnea o împinge la prezidențiale! Plan bombă al liderului PSD | Capitala24

“Dupa cum arata lucrurile astazi si dupa modul in care a inceput sa faca mutarile de deschidere aparatul de comunicare al PSD, Dragnea pare decis sa o impinga pe Dancila la prezidentiale. OK, stiu, suna absolut ridicol, e normal sa ne luam cateva minute pentru a rade.

(Pauza pentru amuzament individual).

Acum, hai sa ne uitam o clipa la anuntul bizar facut de Viorica Dancila (alt expert economic nu au gasit) privind adoptarea monedei euro in 2024. Acesta este, in mod evident, un proiect de tara prezidential, care acopera exact un mandat la Cotroceni (2019-2024); el fusese deja lansat de Dragnea la Congresul PSD, ca „al treilea mare proiect de tara dupa aderarea la NATO si UE”. Intamplator sau nu, atacurile centralizate ale PSD la adresa presedintelui Iohannis in ultimele saptamani au vizat chiar aceasta directie: dom’le, in loc sa vina cu un proiect de tara, ne ataca si merge pe partie; Dancila, in schimb, uite, are o gandire strategica, e o vizionara…

Evident ca in spatele acestei optiuni absolut caraghioase sta incapacitatea lui Dragnea de a candida cu un rezultat cat de cat rezonabil (ar pierde mult sub scorul lui Ponta). Pentru Dragnea, o candidatura la prezidentiale inseamna si plecarea din fruntea PSD la maxim o luna dupa infrangere. Omul a incercat putin apele in anul 2018, a lucrat la un profil prezidential, dar scorul lui in sondaje e catastrofal. In mod evident, el va continua sa pozeze in principalul candidat al PSD. In primul rand, partidul asteapta de la el sa isi asume aceasta raspundere, pentru ca Dragnea e cel care l-a adus in situatia actuala. In al doilea rand, Dragnea trebuie sa amane pana in ultima clipa anuntul unei eventuale candidaturi a Vioricai Dancila, care va intampina opozitie in cadrul partidului si va trebui impusa rapid, ca situatie de avarie. Intr-un final, ca sa scape de candidatura, Liviu Dragnea va da vina pe statul paralel sau, poate, pe acele „probleme de sanatate” pe care le tot arunca pe piata unele surse si unii comunicatori PSD in ultimele luni, pentru a explica absentele presedintelui PSD de la diferite evenimente publice (toata lumea fiind convinsa ca e doar teama de huiduieli la mijloc).

Ce alternative la „prezidentiabilul Dancila” (pauza de ras) are Dragnea? El, cum spuneam, pierde si alegerile, si partidul. Un candidat din cadrul PSD care poate avea o prestatie decenta, chiar daca pierde la distanta (Fifor, sa zicem) devine automat un pol de putere major in partid. Si e greu de crezut ca in lupta post-prezidentiale pentru stabilirea vinovatului, Dragnea va reusi sa arunce vina pe candidat. Optiunea cu Tariceanu candidat unic al actualei puteri e si mai proasta pentru Dragnea, pentru ca risca un puci in partid chiar inaintea alegerilor prezidentiale: cum sa nu mearga PSD cu prezidentiabil propriu in cea mai importanta batalie de pe scena politica romaneasca? Chiar daca Tariceanu oricum ar pierde (primarii PSD neavand motive sa creasca forta ALDE pe plan local), el ar deveni un centru de putere prea greu de controlat pentru Dragnea, care deja e obligat sa faca concesii tot mai mari in negocierile cu acesta. Singura optiune reala pe care Dragnea o are este sa formeze un pol de putere alternativ (bietul prezidential Dancila) pe care tot el sa il controleze si sa il poata sacrifica oricand.


 

Daca acest scenariu e real (multe variabile fiind inca in joc), vom vedea in urmatoarea perioada un efort tot mai mare de cosmetizare a imaginii Vioricai Dancila. Sigur, nu ii poate nimeni oferi o cultura decenta sau o capacitate rezonabila de exprimare in cateva luni. Din acest motiv, vor incerca sa construiasca in directii alternative: emotii (e mama!), e din popor, e patrioata si ortodoxa (reincalzirea abordarii lui Ponta din 2014 impotriva presedintelui Iohannis – nu a functionat, dar alte directii nu prea poti sa dezvolti cu Dancila). Oricum, obiectivul real al lui Dragnea prin impingerea lui Dancila la prezidentiale nu va fi castigarea alegerilor (pauza de ras) – aici e deja evident ca presedintele Iohannis nu are contracandidat real din nicio directie politica – ci pastrarea puterii in PSD de catre Dragnea, prin sacrificarea sarmanei prezidentiale Viorica Dancila, care va ramane probabil in istorie drept cea mai ciudata si caraghioasa intamplare din viata politica oricum stridenta post-decembrista”, se arată în postarea lui Ovidiu Raeţchi.

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

6 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

11 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

15 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

15 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

18 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago