Cea mai mare fabrică de Nutella din lume, aflată în Franţa, şi-a suspendat temporar activitatea, din cauza unei probleme de calitate. Ar fi vorba despre o bacterie prezentă într-unul dintre ingredientele de fabricare pentru Nutella şi Kinder Bueno.
Producătorul Ferrero a transmis că a descoperit un produs care nu corespunde standardelor de calitate ale companiei, dar că produsele aflate în acest moment pe piaţă nu sunt afectate. Este în desfăşurare o anchetă, ale cărei rezultate vor fi disponibile la sfârşitul săptămânii.
Marţi „după analizarea rezultatelor unor teste de calitate efectuate la fabrica de la Villers-Ecalles, am descoperit un defect de calitate la unul din produsele semifinisate care este utilizat în fabricarea produselor noastre Nutella şi Kinder Bueno”, a informat grupul italian Ferrero într-un comunicat de presă.
Compania precizează că oprirea temporară a producţiei este o măsură preventivă care permite efectuarea unor investigaţii suplimentare.
„Pentru moment, putem spune că niciunul din produsele noastre care se află în prezent pe piaţă nu este afectat de această situaţie iar livrările către clienţii noştri continuă fără întrerupere”, a precizat Ferrero.
Crema de ciocolată Nutella este foarte populară în Franţa, iar reducerile de preţuri organizate în luna ianuarie a anului trecut de un lanţ de supermarketuri au provocat busculade în rândul cumpărătorilor.
Grupul Ferrero, care pe lângă crema de ciocolată Nutella mai produce şi pralinele Ferrero Rocher şi ouăle de ciocolată Kinder, a raportat miercuri vânzări de 10,7 miliarde euro pentru exerciţiul fiscal care s-a încheiat la data de 30 august 2018, conform Agerpres.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…