Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Tudorel Toader, pe făraș! Ministrul Justiției pierde din susținere. Cine îl scoate din joc | Capitala24

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că formaţiunea sa nu-l va susţine pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cazul moţiunii simple îndreptate împotriva sa şi că parlamentarii Uniunii îl vor sancţiona prin vot, transmite Agerpres. „Nu-l vom susţine pe dl Toader de data aceasta. E o moţiune simplă, e posibilitatea Parlamentului de a controla activitatea unui ministru din Executiv. Colegii mei mâine dimineaţă vor avea o şedinţă de grup, dar nu-l vom susţine pe dl Toader în aceste condiţii. În moţiunea simplă sunt foarte multe lucruri cu care eu nu sunt de acord, dar în ceea ce priveşte OUG nu avem niciun argument raţional (…), nu se poate merge în acest hal în sistemul judiciar”, a spus Kelemen Hunor la TVR1. 

El a adăugat că parlamentarii nu pot fi consideraţi „idioţi utili”.

„Noi, când am susţinut acele modificări la organizarea sistemului judiciar şi la cariera profesională a magistraţilor, prin care cele două cariere – a procurorilor şi judecătorilor – au fost separate, am susţinut un principiu sănătos, am susţinut o idee bună şi am făcut-o cu toată convingerea (…). Ministrul Justiţiei nu a venit în Parlament, nu a avut nicio poziţie, a spus doar că Parlamentul legiferează, ministerul nu se bagă, e treaba voastră în Parlament. Ca să ne trezim acum trei săptămâni că, brusc, Ministerul Justiţiei şi Guvernul legiferează şi întoarce tot ce am făcut noi (…), brusc domnul Toader legiferează în locul Parlamentului. Ca să vedem astăzi că iar a fost schimbată OUG 7, a fost repusă în varianta iniţială. (…) Nu putem să fim luaţi aşa, de pe o zi pe alta, să părem că am vorbit degeaba, am lucrat degeaba, că am fost, pur şi simplu, idioţii utili ai nu ştiu cui”, a afirmat preşedintele UDMR.

Moţiunea simplă intitulată „Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie”, iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, a fost dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final va fi dat miercuri. Deputatul PSD, Florin Iordache, a lansat marţi un atac la adresa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, căruia i-a sugerat să demisioneze de la Ministerul Justiţiei, vorbind inclusiv despre o posibilă remaniere a acestuia. Toader a replicat că, în cazul în care va fi remaniat din funcţie, va respecta decizia şi îşi va îndeplini obligaţia până în ultimul minut. Luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis un avertisment fără echivoc ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, sugerând că moţiunea simplă împotriva acestuia, care va fi dezbătută miercuri în Camera Deputaţilor, ar putea fi adoptată.

 

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

11 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

16 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

19 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

19 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

23 de ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

2 zile ago