Categories: Exclusiv

In urma managementului exceptional al primarului, ploieştenii raman fără apă caldă şi căldură!

Veolia demarează concedierile colective şi predarea instalaţiilor!

Veolia a notificat Primăria Ploieşti cu privire la încetarea contractului de concesiune a sistemului de furnizare a agentului termic. Într-un document adresat Primăriei Ploieşti şi Consiliului Judeţean Prahova, reprezentanţii operatorului care furnizează energia termică propune un calendar oficial pentru încheierea în bune condiţii a contractului de concesiune.

Oficialii companiei precizează că negocierile pentru prelungirea contractului de concesiune au demarat încă din anul 2017 şi nu s-au finalizat în niciun fel.

Astfel, Veolia anunţă că a fost demarată procedura concedierilor colective (cu acordarea de plăţi compensatorii), întrucât nu a fost desemnat un nou operator, iar termenul până la încetarea de drept a contractului de concesiune (1 mai 2019) este extrem de scurt.

De asemenea, în document este propus şi un calendar de predare a intalaţiilor, iar Primăria ete somată să îşi exprime intenţiile cu privire la închirierea turbinei cu gaz (TAG).

Cu alte cuvinte, primarul Adrian Dobre intră în linie dreaptă în problema furnizării contractului de energie termică. Astfel, de la 1 mai, ploieştenii vor rămâne fără apă caldă, iar furnizarea căldurii în sistem centralizat în sezonul viitor (2019-2020) nu va mai fi realizată.

Rămâne de văzut de explicaţie le va da edilul liberal ploieştenilor care locuiesc la bloc şi care se vor trezi, imediat după Paşte, fără apă caldă.


sursa: www.jurnalulph.ro

 

Articolul In urma managementului exceptional al primarului, ploieştenii raman fără apă caldă şi căldură! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

6 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

11 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

15 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

15 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

18 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago