Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

‘Vor să-i tragă preșul de sub picioare lui Kovesi’! Ce i se pregătește fostei șefe DNA | Capitala24

Augustin Zegrean a condamnat această intenție a PSD.

„Domnul Șerban Nicolae de la PSD a spus că ne-am grăbit când am aderat la Parchetul European și că ar fi trebuit să ne mai gândim. Este un semnal că vrem să ne retragem de acolo. Discuția este dacă ne putem retrage, pentru că România este încă membru al Uniunii Europene, a semnat Tratatul de aderare și s-a angajat că respectă acest tratat întocmai și cu bună credință. Așa scrie în Constituție, la articolul 11. Noi fiind parte, trebuie să respectăm tratatele și legislația europeană. Este greu să ne imaginăm cum vor face să retragă România din acest tratat , dar nu imposibil. Altfel, nu are sens această poveste cu amânarea. Domnul ministru a amânat și a plecat în concediu, când termenul pentru trimiterea propunerilor este 31 martie. Nu mai are când să se întâmple”, a spus acesta

„Probabil că asta se urmărește, să ne retragem din EPPO și în acest fel doamna Kovesi nu va mai ajunge procuror-șef european pentru că o țară ca nu este parte în tratatul european nu își poate trimite membri. Numai țările care aderă își pot trimite procurori. Este o regulă general europeană. Dacă ne-am retras din acest tratat, noi nu mai trimitem procurori acolo, dar asta nu îndeamnă că acest parchet nu va ancheta și fraudele comise în România. Ușor-ușor îi tragem preșul de sub picioare doamnei Kovesi.

Pentru mine ăsta este semnalul că România vrea să se retragă. Ei vor spune că din orice tratat te poți retrage. Mă întreb dacă mai poți rămâne în Uniunea Europeană dacă vrei să pleci când nu-ți convine și participi numai la datul banilor. Suntem de acord să luăm bani europeni, dar să nu ne întrebe nimeni cum îi folosim, pentru că asta înseamnă Parchetul European. Dar este o iluzie, pentru că oricum ei vor verifica, așa cum face și OLAF. Dacă ai intrat și te retragi când vezi ce vrea să facă acel parchet, înseamnă că ai gânduri necurate”, a mai spus Zegrean.”.

Și Norica Nicolai a susținut că acest tratat este o invenție instituțională.

„Dacă am ieși din Parchetul European, ar rămâne fără loc de muncă foarte mulți alți procurori delegați. Dar nu e cazul. Orice stat poate să renunțe la acest mecanism de cooperare consolidată. Nu are niciun suport în tratatul european. E o invenție instituțională. Probabil se va vedea în primii ani care sunt efectele reale ale creării acestei instituții Toate țările se preocupă de protecția fondurilor europene. Nu cred că ar fi trebuit o instituție supranațională, dar fiind o tendință puțin federalistă a unora în UE, se crede că aceste instituții pot fi mai eficiente. Eu nu cred”.

 

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

16 ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

18 ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago