Un mesaj foarte agresiv din partea producătorilor de telefoane mobile este acela al asocierii noutății cu calitatea. În cele mai multe cazuri, această asociere este rațională. Dacă aruncăm o privire pe piețele care au ajuns la maturitate, consumatorii și-au dat seama deja că cel mai nou produs nu este neapărat cel care li se potrivește. Cel mai bun exemplu este piața de telefoane mobile, unde vânzările sunt într-o ușoară scădere.
Achiziția unui smartphone te va pune în fața unei alegeri: mai ieftin sau mai bun. Din fericire, ai de unde alege – magazinele online și offline sunt pline de modele cu specificații variate. În funcție de acestea și prețul diferă mai mult sau mai puțin. Așa că întrebarea principală pe care trebuie să ți-o pui este: mai ieftin sau mai bun?
Dacă o astfel de întrebare îți sună cunoscută, ești în locul potrivit. Astăzi discutăm despre motivele pentru care Huawei P10 Plus încă mai merită atenția ta, în ciuda unui model mai noi și, în același timp, mai costisitor.
Huawei are o reputație solidă în domeniul telefoanelor mobile iar, în ultimii ani, brandul a devenit din ce în ce mai cunoscut. Lansarea din anul 2017 a telefoanelor Huawei P10 și Huawei P10 Plus a dominat primele pagini ale reviewurilor, modelul fiind unul dintre cele mai puternice smartphone-uri Huawei ale momentului.
Huawei P10 Plus a fost cel mai bun telefon al brandului, de până atunci, o îmbunătățire considerabilă asupra modelului P9, din numeroase puncte de vedere.
Camera sa Leica se comportă excelent în condiții luminoase normale sau slabe, autonomia bateriei este impresionantă iar telefonul vine dotat cu un spațiu de stocare generos. Există două modele disponibile, o variantă cu 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare și una 6 GB RAM și 128 GB stocare.
Huawei P10 Plus fost primul telefon Huawei ce a putut concura cu variante ale super brandurilor cum ar fi LG G6, iPhone 7 și Samsung Galaxy S7. Telefonul oferă o experiență de utilizare cel puțin similară cu restul flagship-urilor.
Display-ul IPS-NEO de 5.5 inch cu rezoluție 2560×1440 pixeli, 540 ppi, este protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5 și oferă o luminozitate mare și un unghi larg de vizualizare. Culorile sunt naturale, cu un filtru pentru lumină albastră și posibilitatea de a regla ecranul după preferințe.
Din punct de vedere al designului, este un telefon clasic, cu colțuri rotunjite, ce aduce aminte de familiarul iPhone. Carcasa impresionează prin soliditate și rezistență, cu finisaje premium. Mai mult, pentru aventurieri, Huawei P10 Plus este rezistent la contactul cu apă.
Telefonul este disponibil in varianta cu un singur SIM sau Dual SIM. Alte elemente de conectivitate includ 4G cu viteze de până la 600 Mbp, Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 4.2, A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, NFC și port infraroșu printre cele mai importante.
Camera foto și video este domeniul în care Huawei P10 Plus aduce o îmbunătățire vizibilă. Camera de 20 Megapixeli + 12 Megapixeli color oferă o versatilitate ce redă imagini naturale, chiar și în lumină scăzută. Filmările sunt impresionante datorită modului de înregistrare video 4K 2160p@30fps.
Huawei P10 Plus a fost și este disponibil în numeroase variante de culoare precum alb ceramic, albastru, auriu, negru grafit, argintiu, roz și verde.
Așadar, Huawei P10 Plus se bucură de super performanță, datorită procesorului Octa Core, oferă fotografii wow, mulțumită camerei foto duale de 20+12 MP, are autonomie extinsă cu acumulatorul de 3750 mAh și redă imagini clare pe ecranul generos NEO-IPS LCD de 5.5′.
Dincolo de specificații, telefoane precum Huawei P10+ se dovedesc a fi suficient de fiabile pentru a trece printr-un ciclu de utilizare de 2-3 ani. Iar vestea cea mai bună este că tu nu trebuie să cheltuiești o sump imensă pe următorul tău smartphone.
Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…
Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…
București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…
Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…
În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…
Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…