Categories: Exclusiv

Minciuna lui Iohannis, spulberata de Rares Bogdan

(PRELUARE INPOLITICS.RO):

Fake newsul prezidențial cu privire la așa zisa retragere din cursă a lui Jean Francois Bohnert grație intervenției lui Emmanuel Macron a fost spulberat azi chiar de apropiatul lui Iohannis, europarlamentarul Rareș Bogdan.

Acesta a declarat pentru Mediafax că negocierile între Parlamentul European şi Consiliul UE cu privire la desemnarea procurorului-şef european, funcţie la care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, vor reîncepe după data de 20 septembrie.

„Ieri a avut loc şedinţa coordonatorilor Comisiei de control bugetar CONT. A fost confirmată oficial calitatea de membru al comisiei de negociere a doamnei Monika Hohlmeier din Germania. Decizia a fost votată în unanimitate. Grupul Socialist a fost de asemenea în favoare. Aşadar, Comisia CONT va trimite o scrisoare Conferinţei Preşedinţilor (din Parlamentul European-n.red.) pentru a o confirma pe Monika Hohlmeier. Conferinţa Preşedinţilor, având scrisorile de la LIBE şi CONT se va reuni pe 12 Septembrie, în joia dinaintea săptămânii plenare de la Strasbourg, care va avea loc între 16-19 septembrie, şi va confirma oficial comisia de negociere a Parlamentului şi va trimite o scrisoare Consiliului pentru a notifica acest lucru. Ulterior se va stabili data primei runde de negocieri dintre cele două instituţii”, a declarat Bogdan.

Rezultă clar din anunțul europarlamentarului liberal că Emmanuel Macron i-o fi promis lui Iohannis retragerea din cursă a contracandidatului lui Kovesi, dar a ”uitat” să informeze despre asta și forurile de la Bruxelles, care merg netulburate înainte cu procedura. De menționat că la aproape o săptămînă de la controversatul anunț al lui Iohannis, nu a venit de nicăieri vreo confirmare oficială sau măcar semi-oficială, iar anunțul de azi al lui Rareș Bogdan pune capăt farsei de nivel înalt.

 

Articolul Minciuna lui Iohannis, spulberata de Rares Bogdan apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

17 ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

20 de ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago