Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.
Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională.
Alegerea zilei de 1 decembrie, a făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia care a avut loc la 1 decembrie 1918.
După ce la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate zdrobitoare, Sfatul Țării moldovean hotăra unirea Basarabiei cu patria mamă și în Bucovina aveau să aibă loc evenimente desfășurate într-o strânsă legătură și unitate cu cele din Basarabia și Transilvania.
Astfel, la 28 noiembrie 1918, s-a desfășurat Congresul reprezentanților populației din Bucovina, care, într-o deplină unanimitate a adoptat o Moțiune prin care se hotăra „unirea necondiționata și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu regatul României.”
Actul final al desăvârșirii unității noastre naționale l-a constituit unirea Transilvaniei cu România.
La 1 decembrie 1918 au început lucrările Marii Adunări Naționale în cadrul căreia a fost prezentată declarația de unire. Vasile Goldiș, om de o vastă cultură, a avut cinstea să prezinte în fața delegaților hotărârea de unire care, la punctul 1 prevedea că „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat (…), adunati prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România (…)”
Cartea de Aur a istoriei României înscrie pentru eternitate Marea Unire din anul 1918 alături de acele evenimente memorabile care marchează ăn mod sacru trecutul glorios al neamului românesc. Este o dreptate a istoriei ca primul Parlament al României, ales după evenimentele din decembrie 1989, după 45 de ani de comunism, a hotărât ca cea mai importantă zi din istoria noastră contemporană – 1 Decembrie – să devină și să fie sărbătorită în fiecare an ca Ziua Naționala a României și a românilor de pretutindeni.