Categories: Social

Cine este Constantin Ionescu, candidat ProȘtefănești care ne asigură că se ține de ProMisiuni?

Constantin Ionescu este născut și crescut în orașul Ștefănești, județul Argeș, și nu a mai fost niciodată în politică până acum. Este fost ofițer de politie. În prezent este antreprenor în agricultură și consideră că trebuie făcute eforturi pentru a păstra terenurile agricole la un nivel de performanță european, nedorind ca terenurile agricole să mai fie înstrăinate către cetățeni străini.

Dânsul este om al locului și a ajuns la maturitate deplină, având vârsta de 38 de ani. Se bucură de acest mare avantaj și are toate șansele să  fie primar pentru că nimeni nu știe cu adevărat problemele unui oraș decât dacă locuiește acolo. Toți cei care au fost până în acest moment la conducerea orașului nu aparțin locului.

În Ștefănești cei care au fost înainte nu au demarat proiecte îmbucurătoare pentru cetățeni, de aceea chiar vrea să realizeze fapte mărețe. Este un om nou, fără implicații anterioare în lumea politicii, fapt care l-ar ajuta să se focuseze mai bine pe soluții, împreună cu partidul PRO ȘTEFĂNEȘTI.

Iată ce afirmă pe site-ul lui personal constantinionescu.ro: „A venit momentul ca orașul Ștefănești să devină un oraș modern așa cum îl merită locuitorii săi! Este timpul să facem schimbarea de care avem nevoie! Haideți să ne unim pentru a dezvolta împreună orașul!

Implicarea activă în buna desfăşurare a comunităţii din Ştefăneşti sau ce mod mai bun de a face asta decât a candida la Primăria oraşului Ștefănești, județul Argeș? Astfel, s-a alăturat partidului PRO România şi dorește să devină noul primar al Ştefăneştiului pentru a duce la îndeplinire o serie de proiecte de care cetăţenii şi oraşul au nevoie!

Cele mai importante proiecte de realizat împreună cu echipa lui sunt:

  • infrastructura, cea mai importantă! Investițiile în infrastructură se vor face atât din fonduri proprii și naționale, cât și din fonduri europene pentru marile proiecte;
  • eliminarea birocrației din instituția Primăriei;
  • rezolvarea rapidă a problemelor cetățenilor, inclusiv întâlniri cu cetățenii, dar și cu reprezentanți ai firmelor din oraș;
  • realizarea unui birou în cadrul primăriei pentru proiecte europene (cu mențiunea că până acum nici un primar nu a accesat fonduri europene).
  • transport în comun, civilizat, împreună cu Primăria Pitești;
  • curățirea generală a orașului de gunoaie și identificarea unor forme noi de colectare;
  • extinderea canalizării și a conductei de apă.

Îi dorim succes în realizarea a tot ce și-a dorit să realizeze!

Razvan

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

8 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

13 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

16 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

17 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

20 de ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago