Categories: Exclusiv

Managementul defectuos si „paranoia” la Politia Locala Ploiesti – au atins apogeul (III)/’Fantomele” ataca sistemul bancar cu sprijinul „managementului” Politiei Locale Ploiesti!

Grupul de Comunicare Strategică a transmis că nerespectarea măsurii obligatorii de a purta mască de protecție în spații închise se sancționează cu amendă. Autoritățile precizează că scopul nu este de a sancționa cetățenii ci de a limita răspândirea virusului, iar polițiștii vor acționa în principal pentru îndrumarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Toate bune si frumoase pentru „plebe”, nu si pentru judecatorul TEISANU D. FLORENTIN de la CURTEA DE APEL PLOIESTI din gasca lui „Portocala”.

Persoanele care nu respectă obligaţia de a purta mască în spaţiile menţionate pot fi sancţionate contravenţional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020) raportat la art. 65 lit. h, respectiv ‘nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii’ se sancţionează cu amendă între 500 de lei şi 2.500 de lei.

Au fost amendati batrani, avocati, subprefecti…Oare judecatorul din gasca lui „Portocala” va fi amendat? Ce parere are conducerea de la CURTEA DE APEL PLOIESTI?

In sedinta din data de 08.01.2020, judecatorul TEISANU D. FLORENTIN de la CURTEA DE APEL PLOIESTI purta masca „la misto”, sub barbie punand in real pericol pe colegi, justitiabili si avocatii din sala.

Reamintim ca, NEGULESCU MIRCEA a actionat pentru obtinerea terenului cu statut juridic fraudulos dobandit în satul Strejnicu, comuna Târgşorul Vechi, chiar la confierile judecatorului TEISANU D. FLORENTIN de la CURTEA DE APEL PLOIESTI, conform unor inregistrari audio aparute in spatiul public si difuzate pe mai multe posturi Tv, dar si din discutiile purtate cu mai multi oamnei de afaceri din Prahova, precizam intr-un articol.

Astfel, procurorul Negulescu Mircea a achizitionat acest teren cu statut juridic fraudulos dobandit în satul Strejnicu, comuna Târgşorul Vechi, dupa ce acest „pont” a fost vandut de judecatorul mentionat si dupa ce acesta si sotia sa Teisanu Mihaela, grefier la Judecatoria Ploiesti au obtinut in acelasi mod fraudulos un teren în satul Strejnicu, comuna Târgşorul Vechi.

De mentionat ca, la data comiterii faptei cei sus mentionati erau in functie, respectiv Teisanu D.Florentin-judecator la Curtea de Apel Ploiesti si, Teisanu Mihaela – grefier la Judecatoria Ploiesti.

Unul dintre criteriile de atribuire al acestor terenuri era ca conform 1.4. din Caietul de Sarcini:

Conditii cumulative pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele care se vor inscrie la licitatia publica organizata in vederea vanzarii

– sa fie persoane fizice (casatorite sau necasatorite), cu varsta de minim 18 ani, avand domiciliul in comuna Tirgsoru Vechi;

– sa nu detina alt imobil (teren intravilan sau casa) in proprietate, indiferent de locul amplasarii acestora; in acest sens, persoana care se va inscrie la licitatia publica va depune la dosar o declaratie data in forma autentica din care sa rezulte ca nu detine alt imobil in proprietate.

Conform declaratiei de avere a judecatorului Teisanu D.Florentin-judecator la Curtea de Apel Ploiesti, din anul 2015 reiese ca impreuna cu sotia sa detineau un apartament in Ploiesti inca din anul 2005, existand indicii temeinice ca acestia au dat o declaratie pe propia raspundere in fals. (Cristina T.).

https://www.incisivdeprahova.ro/2020/11/25/sotia-procurorului-negulescu-mircea-confirma-justitia-din-prahova-dosarele-sunt-repartizate-dupa-sufletul-omului-si-cine-poate-oase-roade/

 

https://www.incisivdeprahova.ro/2020/07/26/exclusivofiter-activ-din-cadrul-ipj-prahova-santajeaza-public-judecatorise-va-face-dreptate-cu-putin-noroc-ajunge-si-cosma-tot-la-ea/

 

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/08/23/plin-scandal-procurorul-mircea-negulescu-reuseste-sa-isi-finalizeze-vila-obtinuta-ilegal-si-sa-se-mute-acolo-impreuna-cu-concubina-sa-politista-popescu-ana-maria-de-la-ipj-prahova/

 

 

 

 

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

15 ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

17 ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago