Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Consumatorii vulnerabili de energie vor primi bani de la stat. Ce sumă pot încasa – Capital |

Consumatorii vulnerabili de energie vor primi bani de la stat. Ce sumă vor primi

Proiectul de lege a primit 115 voturi pentru, unul împotrivă și 12 abțineri. Inițiatorii acestuia au notat, în expunerea de motive, că “proiectul de lege stabileşte criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie şi reglementare a măsurilor de protecţie socială pentru acestea şi în special accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice”.

Există un amendament care a eliminat din categoria consumatorilor vulnerabili pe cei în vârstă. Totuși, celelalte categorii de consumatori vulnerabili cum ar fi cei izolați, cei cu probleme de venit și cei cu probleme de sănătate, au fos menținute.

Câți bani se dau de la stat

Proiectul de lege prevede ca românii care fac parte din categoria consumatorilor vulnerabili să primească, lunar, următoarele sume:

  • 250 de lei pentru gaze naturale
  • 500 de lei pentru energia electrica
  • 160 de lei pentru combustibili solizi și petrolieri, față de 80 de lei cât era prevăzut în forma Guvernului

Cine poate beneficia de acești bani

Potrivit proiectului de lege, persoanele care pot beneficia de ajutor pentru căldură sunt cele ale căror venituri nu depășesc 810 lei de persoană, în cazul familiilor, și 1.445 de lei în cazul celor fără familie.

De la 1 septembrie 2022, peste 400 de mii de persoane vor beneficia de suplimentul pentru energie şi de ajutorul de încălzire.

Preşedintele Comisiei economice, Silvia Dinică (USR PLUS), a afirmat în cadrul dezbaterilor că proiectul de lege este aşteptat “de peste 8 ani” şi simplifică procedura pentru acordarea acestor ajutoare.

Senatorul PSD Radu Oprea a susţinut proiectul prin vot, deşi îl consideră “inechitabil”, dar speră într-o formă îmbunătăţită a acestuia la Camera Deputaţilor, afirmând că sunt mai mulţi români care s-ar încadra în categoria consumatorilor vulnerabili.

Sursă foto: Dreamstime

Capitala24

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

18 ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

20 de ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago