Din fericire, în ciuda sistemelor politice extrem de diferite, China și SUA nu sunt atât de ostile una cu cealaltă precum cîndva Occidentul și URSS, scrie NationalInterest. Mai mult, SUA și China au un grad ridicat de interdependență economică.

Totuși, istoria arată că există riscul unui război când o putere în creștere provoacă ascendența unei puteri existente.

China are astăzi cea mai mare armată de pe planetă, cu două milioane de oameni personal activ în Armata Populară de Eliberare (PLA). China cheltuiește însă puțin peste o treime față de Statele Unite, reprezentând 13% din cheltuielile militare globale anuale în 2017, comparativ cu 35% ale SUA, potrivit SIPRI.

Beijingul este conștient de faptul că dimensiunea mare a forțelor sale reflectă o structură de forță depășită, de la mijlocul sec XX, care pune accent pe armate terestre masive. Începând din 2015, președintele Xi Jinping a anunțat o inițiativă majoră de reformă pentru reducerea a forțelor terestre ale PLA și a îmbunătăți performanțele lor.

De exemplu, dintre cele 1.700 de avioane, aproximativ o treime sunt avioane de luptă J-7, în timp ce doar o pătrime includ avioane J-10 și J-11 de generația a patra, comparabile cu americane F-15 și F-16. Cam la fel stau lucrurile și în cazu celor 8.000 de tancuri. Peste 3000 sunt tancuri de tip 59 și 63 din epoca anilor 1950.

Prin comparație, armata SUA operează peste 2.000 de avioane de luptă de generația a patra, la care se adaugă modele stealth.

Cheltuielile militare majore ale SUA reflectă abordarea orientată spre o tehnologie nouă a războiului. O paradigmă care încearcă să trimită o dronă sau o rachetă ghidată în locul unui om, de câte ori este posibil. Și China a adoptat această doctrină, făcând pași mari în dezvoltarea dronelor militare și în dezvoltarea capacităților de rețea.

În plus, hackerii chinezi sunt extrem de pricepuți la piratarea sistemelor informatice străine și la comiterea spionajului industrial.

Țări diferite, nevoi diferite

Din punct de vedere operațional, PLA și armata SUA au nevoi foarte diferite. SUA sunt izolate geografic de dușmanii lor și depind de o rețea masivă de baze de peste mări de pe șase continente pentru a se angaja sau a-i controla pe adversari. Pentru asta e nevoie de capacități logistice care se întind pe tot globul.

La fel de importante sunt alianțele diplomatice puternice. De exemplu, operațiunile SUA din Asia depind în mare măsură de alianțele cu Coreea de Sud, Japonia, Singapore.

China abia începe să dobândească o astfel de logistică și este înconjurată de rivali militari ca India, Rusia și Japonia. În plus, Beijingul are doar câteva alianțe militare cu Pakistanul, Coreea de Nord și câteva națiuni din sud-estul Asiei. China își extinde capacitățile pentru operațiuni expediționare pe termen mai lung, conferindu-i statutul de superputere, în special în Africa.

Alianțe și submarine

Armata SUA și cea chineză au, de asemenea, flote submarine foarte diferite. Marina SUA a construit o forță cu între 40 și 50 de submarine de atac și 18 submarine balistice și cu rachete de croazieră din clasa Ohio. China are în funcțiune puțin peste o duzină de submarine cu propulsie nucleară.

Deși mai zgomotoase decât submarinele americane sau rusești, cele chinezești diesel și AIP ar putea fi destul de eficiente într-un rol anti-navă.

SUA consideră că are dreptul de a lansa un prim atac nuclear într-un conflict, chiar dacă a fost atacată cu arme convenționale. China are o doctrină nucleară defensivă, susținând că va folosi arme nucleare doar dacă va fi atacată mai întâi atacată.