Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au controlat, miercuri, pe sensul de intrare în ţară, un TIR condus de către un cetățean român în vârstă de 28 de ani, conform informațiilor transmise de digi24.ro
Astfel, documentele arată că acesta transporta 20.180 de kilograme deșeuri plastice, care fuseseră încărcate de la o firmă din Grecia pentru o alta din România.
Deoarece au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, polițiștii au cerut sprijin reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
Așadar, autoritățile au stabilit că documentele de notificare pentru circulația transfrontalieră nu erau conforme regulamentului privind transferul de deșeuri, în urma verificărilor. Din acest motiv, autoritățile nu au permis accesul în România pentru acel TIR.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Comisia Europeană, Executivul comunitar a îndemnat astăzi atât România cât și alte 12 state membre ale UE să îşi alinieze legislaţiile naţionale la modificările incluse în Directiva 2018/850 privind depozitele de deşeuri.
Este vorba despre directiva 2018/850 privind depozitele de deşeuri, care introduce restricţii privind depozitarea tuturor deşeurilor care pot fi reciclate sau valorificate energetic începând cu 2030.
Totodată, această directivă are ca scop limitarea proporției deşeurilor municipale trimise la depozitele de deşeuri la 10% până în 2035 şi introducerea de norme privind calcularea modului în care sunt atinse obiectivele privind deşeurile municipale.
În același timp, directiva impune ţărilor din UE să instituie un sistem eficace de control al calităţii şi de trasabilitate a deşeurilor municipale depozitate. Pactul verde european subliniază importanţa obiectivului ca Europa să rămână pe calea cea bună în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor sale de mediu.
Sursă foto: Dreamstime
Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…
Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…
București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…
Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…
În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…
Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…