Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

„Am ajuns de râsul lumii” – Capital |

Povestea românilor care se vaccinează pentru a primi o porţie de mici a făcut înconjurul lumii

Toți cei veniţi să se vaccineze la piața Obor primesc gratuit o porţie de mici după o vizită la centrul mobil de vaccinare din apropiere. Amintim că această campanie a început de vineri și continuă pe tot parcursul weekendului.

„Mici au devenit asociaţi cu piaţa Obor. Auzi cuvântul mici, te gândeşti la Obor. Pentru noi este un lucru foarte bun. Suntem cu atât mai fericiţi că oamenii vin să se şi vaccineze aici”, a povestit managerul restaurantului, Adrian Rebenciuc, potrivit reuters.com

Porția de mici gratuită sau vaccinarea fără programare?

O altă relatare este oferită de Mioara Neacşu, o pensionară în vârstă de 60 de ani, care a venit de dimineaţă pentru a primi vaccinul.

„A trecut ceva timp de când am mâncat mici ultima dată, sunt curioasă ce gust au, am auzit că lumea îi laudă. Dar, ca să fiu sinceră, nu am venit pentru ei, am venit special pentru vaccinul Johnson & Johnson, pentru că pot să-l fac fără programare”, a spus pensionara.

Cu mai multe doze de vaccin disponibile decât este cererea, România a deschis centre de vaccinare fără programare în pieţe, pe aeroporturi şi în sălile de concert şi a trimis medicii din uşă în uşă la sate, deoarece accesul la vaccin în aceste locații reprezintă o problemă, conform sursei menționate.

„Nu credeam să văd oameni vaccinându-se pentru trei mici, am ajuns de râsul lumii. De aceea această ţară este aşa cum este. Având în vedere tot ce am citit, am decis să nu mă vaccinez în acest moment”, a relatat Mirela Nuţă, o vânzătoare din piaţă în vârstă de 53 de ani.

Sursa foto: wikimedia

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

52 de minute ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

6 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

9 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

9 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

12 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago