Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Doliu în lumea filmului. Actrița Lisa Banes a murit la zece zile după accidentul suferit – Capital |

Doliu în lumea filmului la nivel mondial. Actriţa americană Lisa Banes, cunoscută mai ales pentru rolul din filmul “Gone Girl”, s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani.

Amintim faptul că în urmă cu zece zile, aceasta a fost lovită de un vehicul pe două roţi în Manhattan, a declarat marţi un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit Variety.

Actrița a fost declarată decedată la spital, în cursul zilei de luni. În ceea ce privește accidentul, acesta s-a produs pe data de 4 iunie, lângă centrul cultural Lincoln Center, a declarat purtătorul de cuvânt pentru AFP.

În urma accidentului, vedeta a suferit un traumatism cranian. Potrivit presei americane, aceasta a fost lovită de un vehicul pe două roţi, fie o trotinetă sau o bicicletă electrică, însă oamenii legii nu au putut preciza ce tip de vehicul a fost mai exact.

Acesta ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, iar autorul accidentului a fugit imediat de la fața locului. În prezent, o anchetă este în curs desfăşurare, însă nu au fost operate încă arestări, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Doliu în lumea filmului

Agentul ei a fost cel care și-a arătat tristețea după vestea primită. Acesta o descrie pe Lisa Banes ca fiind o femeie plină de spirit și generoizitate, dar și dedicată muncii sale.

“Suntem cu inima frântă în urma morţii tragice şi lipsite de sens a Lisei. A fost o femeie plină de spirit, de gentileţe, de generozitate şi dedicată muncii sale, pe scenă sau în faţa camerelor de filmat, dar şi mai mult soţiei sale, familiei sale şi prietenilor ei”, a declarat agentul ei, David Williams, citat de NBC.

De cealaltă parte, soţia Lisei Banes, Kathryn Kranhold, a publicat și ea marţi pe Twitter o serie de fotografii în semn de omagiu faţă de partenera sa de viaţă. În același timp, în timp ce Banes se lupta pentru viaţă în spital, Kathryn Kranhold a lansat un apel în ziarul The Daily News, pentru a-l găsi pe autorul accidentului.

Amintim faptul că Lisa Banes a jucat în numeroase filme, în sitcom-uri cum ar fi “Roseanne”, dar şi producţii teatrale, pe Broadway. Totodată, cele mai notabile roluri ale sale au fost în “Gone Girl” (2014) şi în comedia romantică “Cocktail” (1988), alături de Tom Cruise.

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

2 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

2 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

5 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

21 de ore ago

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…

o zi ago

Cum recunoști o mașină rulată cu kilometri reali

Kilometrajul rămâne, în 2026, unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte din piața auto second-hand. Deși tehnologia a evoluat,…

2 zile ago