Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

“Este iadul pe pământ!” (FOTO) – Capital |

Tornada înregistrată joi, 24 iunie, în Republica Cehă a lăsat în urmă un adevărat dezastru. Autorităţile vorbesc despre cel puţin 5 morţi şi peste 100 de răniţi, în timp ce alte surse afirmă că ar fi vorba despre circa 200 de persoane rănite.

Sute de case spulberate; au fost scoase sicriele din pământ în cimitire

Tornada, care a trecut prin mai multe oraşe şi sate din sud-estul Cehiei, a fost însoţită şi de grindină de mărimea unei mingi de tenis.

Regiunea din Cehia afectată de tornadă (Sursă foto: Google Maps)

Imaginile de la faţa locului, după trecerea tornadei, sunt greu de privit: sute de case din câteva localităţi din sud-estul Cehiei au fost pur şi simplu spulberate, maşinile sunt doar mormane de fiare vechi, mai multe biserici au fost distruse şi chiar şi unele sicrie din cimitirele răscolite au ieşit acum la suprafaţă, relatează agenţia AFP.

Şi sudul Poloniei a fost lovit, joi, de o tornadă, de mai mică intensitate, care a avariat mai multe case în provincia sudică Malopolska şi a rănit o persoană.

Cât despre Cehia, purtătoarea de cuvânt a serviciilor locate de urgenţă, Hedvika Kropackova, spune că 63 de persoane rănite au avut nevoie de internare în spital, 10 dintre acestea fiind grav rănite.

Armata cehă, trimisă de urgenţă în regiune pentru ajutor

“Din păcate, nu am putut salva cinci pacienţi”, a adăugat Kropackova. Bilanţul morţilor ar putea totuşi creşte, a mai indicat aceasta, pentru că operaţiunile de salvare nu s-au încheiat încă în toate zonele afectate de tornadă şi ar mai putea exista persoane rănite, prinse sub dărâmături, sau chiar decedate.

Armata cehă a fost trimisă în regiune, pentru a ajuta la eforturile de salvare, iar mai multe echipe de salvare au sosit şi din Austria şi Slovacia, penru a oferi sprijin.

“Este iadul pe pământ!”, a declarat Jan Grolich, guvernatorul regiunii afectate din Republica Cehă.

Jumătate din satul Hrusky a fost devastat de tornada de joi, spune primarul acestei localităţi. În regiune, traficul a fost suspendat pe o autostradă vitală, ce leagă Praga de Bratislava, iar 78.000 de locuinţe şi companii din regiune nu aveau energie electrică vineri dimineaţa.

Puteţi vedea mai multe imagini accesând postarea următoare.

Sursa foto: Dreamstime

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

5 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

9 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

13 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

13 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

16 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago