Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Preţurile energiei vor creşte cu până la 13% de la 1 iulie – Capital |

Peste jumătate dintre clienţii casnici de energie electrică se află în piaţa concurenţială la finalul lunii iunie, iar pentru ceilalţi preţurile energiei active vor creşte cu 3-13% de la 1 iulie, a declarat, luni, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, într-o conferinţă de specialitate.

De la 1 ianuarie 2021 au fost eliminate preţurile reglementate. La acel moment, din cei 8,9 milioane de consumatori, circa 3 milioane erau deja cu contracte noi semnate, deci o treime din consumatori.

“În primele cinci luni ale acestui an, alţi 1,3 milioane consumatori au semnat un contract concurenţial, am ajuns la o pondere de 48%. Având în vedere că suntem la finalul lunii iunie şi avem o medie de 200-250.000 de noi contracte, deja putem spune că la finalul lunii iunie avem peste jumătate din consumatorii casnici din România cu un contract concurenţial semnat”, a arătat Negy-Bege.

Prețurile energiei sunt în creștere

Regula a fost ca cei care nu au semnat un contract concurenţial să li se aplice un preţ de serviciu universal, valabil până la finalul lunii iunie.

“Furnizorii aveau obligaţia ca în mai şi iunie să trimită noi informări şi să comunice preţul de la 1 iulie, pentru cei care până la acea dată nu trec în piaţa concurenţială. Preţurile sunt în creştere, atât pe pieţele angro, cât şi pe cele cu amănuntul. Pentru cei patru mari furnizori de ultimă instanţă, de la 1 iulie, va fi o creştere între 3 şi 13%, vorbim strict de preţul energiei”, a precizat oficialul ANRE, prezent la conferinţa “Energia postcoronavirus”, organizată de Profit.ro, transmite Agerpres.

Nagy-Bege a mai arătat că, încă din 2019, ţara noastră se confruntă cu un deficit de energie electrică şi am devenit importator net, ceea ce se manifestă din ce în ce mai acut.

“România şi-a asumat decarbonarea, trebuie să mergem pe acest drum, vedem că unele condiţii din piaţă ne forţează să facem acest pas. Acum un certificate de CO2 costă peste 50 de euro”, a completat acesta.

Sursa foto: Dreamstime

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

14 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

19 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

23 de ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

23 de ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

o zi ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

2 zile ago