Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Toți românii care merg în Grecia vor fi testați pentru COVID! Ce trebuie să știe turiştii – Capital |

Toți românii care merg în Grecia vor fi testați pentru COVID! Ce trebuie să știe călătorii?

Oana Darie, purtător de cuvânt al MAE, a declarat că toți românii care merg în Grecia pe cale terestră vor fi testați pentru COVID-19. Totuși, românii care călătoresc cu avionul vor fi scutiți de această măsură.

Trebuie menționat că măsura respectivă este aplicată tuturor cetățenilor, nu doar românilor și este valabilă de joi, 1 iulie.

Grecia construieşte spații speciale pentru persoanele vaccinate

Guvernul de la Atena a anunțat anterior că  Grecia va amenaja baruri, centre comerciale, dar și culturale speciale pentru persoanele vaccinate anti-covid. În acelaș timp, sursa citată mai precizează că mai multe grupuri precum personalul sanitar va fi obligat să se vaccineze pentru a accelara imunizarea populaţiei în faţa ameninţării variantei Delta, scrie EFE.

Ministrul de stat Giorgos Gerapetritis a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, din data de 15 iulie, cafenelele, restaurantele sau cinematografe, dar şi stadioane şi alte zone cu posibile aglomerări, vor fi împărţite în două categorii: „libere de COVID”⁣ sau mixte.

Astfel, în prima categorie vor putea intra doar persoanele vaccinate anti-covid, sau care au avut virusul în ultimele șase luni, iar cea de a doua categorie va permite accesul persoanelor care au un test PCR, sau un test rapid COVID, negativ, fiind obligate să poarte masca de protecție.

În același timp, Guvernul anunță că vor fi efectuate controale masive pentru verificarea respectării acestor măsuri, iar operatorii economici vor putea verifica online certificate de vaccinare prezentate de clienţi.

Sursă foto: Dreamstime

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

6 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

11 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

14 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

15 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

18 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago