Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) informează cu privire la reforma impozitării companiilor multinaționale. Potrivit OCDE, citat de France Presse, va fi instituit un impozit minim pe profit de cel puțin 15 procente.
”După ani de lucrări şi negocieri intense, acest pachet istoric de măsuri va garanta că marile companii multinaţionale plătesc partea lor justă de impozite pretutindeni în lume”, a declarat Mathias Cormann, secretarul general al OCDE.
Un mic grup de ţări, printre care se numără Irlanda şi Ungaria, foarte reticente faţă de propunerea de acord care era negociată, nu au semnat declaraţia convenită joi.
Această declaraţie comună, bazată pe acordul convenit în cadrul grupului G7 la începutul lunii iunie, prevede şi repartizarea într-o manieră ”mai echitabilă” a beneficiilor între ţările unde se află sediile companiilor şi cele unde acestea îşi desfăşoară efectiv activitatea, inclusiv cea fără prezenţă fizică. Această componentă a acordului se referă în special la marile companii din sectorul digital.
Secretarul american al trezoreriei, Janet Yellen, a salutat ”o zi istorică pentru diplomaţia economică”, în timp ce omologul său german, Olaf Scholz, a vorbit despre ”un pas colosal către o mai mare justiţie fiscală”, iar pentru ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, acesta este ”cel mai important acord privind fiscalitatea încheiat într-un secol”.
”Acest plan cu doi piloni va oferi un ajutor preţios statelor pentru mobilizarea veniturilor fiscale necesare reechilibrării bugetelor şi finanţelor publice, în timp ce investesc în serviciile publice esenţiale, în infrastructuri şi pentru măsurile destinate unei redresări post-COVID puternice şi durabile”, subliniază OCDE în anunţul său.
Participanţii la negocieri şi-au dat ca termen luna octombrie pentru finalizarea detaliilor tehnice şi pentru pregătirea ”unui plan de implementare efectivă în 2023”.
Sursa foto: Dreamstime
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…