La 82 de ani, Rodica Popescu Bitănescu este una dintre cele mai titrate actrițe ale teatrului românesc, cu un râs molipsitor și inconfundabil și cu o energie parcă inepuizabilă.

Ea a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti și a jucat în sute de piese, pe scena Teatrului Național din Iași, dar și la Teatrul Barbu Delavrancea din Capitală, în prezent fiind actrița Teatrului Național din București.

Dincolo de actorie, Rodica Popescu Bitănescu este şi un dramaturg și un regizor de succes.

Iată câteva din întrebările la care a răspuns marea actriţă la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Aţi apelat la chirurghia estetică?

Da, o singura data, mi-am taiat din pleoape putin, pentru ca le am foarte groase. Insa m-am operat degeaba, pleoapele au revenit. Am renuntat la treaba asta, iar buzele niciodata nu le-am facut.

Eu ma consider chiar superba, problema a fost altfel. Nu semanam cu mama mea, ea era genul de spanioloaica, cu pielea alba. Eu sunt frumoasa, toti avem momente cand ne uitam in oglinda si spunem “Ce rau aratam astazi!”

De ce v-aţi botezat paharul de palincă Ionică?

Este atat de mic si intra 20 ml maxim. L-am botezat asa pentru ca mama mea, cand era si ea mica, a avut un frate pe care-l chema Ionică. El a murit la 2 luni si mi-am botezat paharul asa pentru ca este foarte mic.

Ce-aţi luat cu dumneavoastră din anii fericiţi ai copilăriei?

Eram inconstienta, mi se parea ca asa trebuia sa fie. O amintire foarte frumoasa! Am luat si amintirea ca eram constienta ca noi oamenii, cand vom fi mari, batrani, o sa murim. Nu mi-a povestit nimeni despre moarte, insa am ramas cu aceasta amintire.

Eram vesel, aveam de toate, eram si foarte pretentioasa. Daca nu ma ducea cu masina, ma ducea cu caruta la scoala, ma zdruncina.

Ce-a mai rămas din tatăl dumneavoastră după chinurile suferite în închisoare?

Eu nu vreau sa plang in emisiunea asta… Ce intrebare! Ce poate sa mai ramana? Un om bolnav. As vrea sa trecem peste asta, nu vreau sa intristez pe nimeni.

Aţi devenit un alt om din cauza fricii?

Da, am devenit foarte prudentă. Frica este un sentiment neplacut. Eu ma lupt si sunt puternica, sunt pregatita pentru orice, pentru ca am trecut prin multe frici, prin multe atacuri de panica. Nu ai timp sa te vaiti, gasiti singura o solutie sa scapi.

De frica, am patit foarte multe. Frica nu trece. A mai trecut foamea, a mai trecut frigul, dar frica ramane… frica de boala, frica de multe lucruri. Dar frica de moarte nu am!

V-aţi temut că veţi muri de foame?

Nu, m-am temut de altceva că o să mor, cand am avut o boala la un moment dat. De-asta imi plac mie femeile mai plinute. Eu am fost complexata, mi se parea ca sunt atat de slaba. Când am inceput sa ma implinesc putin, eram innebunita dupa mine. Nu mai voiam sa-mi fie foame!

La voi, cand am fost primita, ce crezi ca vad? Fructe, eu sunt lesinata dupa fructe… si niste prajiturele. Nu pot sa beau, sa mananc inainte de emisiune nimic, dar va rog mult sa ma lasati, mi-am luat doi ciorchinasi de strugure, o banana, un mar si doua prajiturele. Sunt foarte pofticioasa!

Papară din pâine uscată, cu apă călduţă şi mâncărică de prune sau magiunul de pe vremuri. 10 ani spre 11 ani am crescut aşa, şi eu şi fratele meu. Fara vitamine, fara nimic!

De cine vă este cel mai dor?

Nu vreau să-mi fie dor de nimeni. Daca stau numai cu capul in trecut, trecutul meu fiind dureros, nu-mi face placere. Eu trebuie sa merg in fata, nu sa stau sa ma vait toata ziua. Daca mi-e dor, stiu doar eu. Nu-mi place sa stie nimeni despre mine prea multa.

Când a devenit râsul marca dumneavoastră înregistrată?

Habar n-am, nici n-am stiut de treaba asta. Imi face placere ca mi se spune. Cred ca din niste reactii de ras pe care le aveam la radio, cand imprimam. La un moment cineva s-a balbait, iar eu nu m-am mai putut opri din ras vreo 10 minute.