Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Consumatorii români, înşelaţi în pieţe! Ce pericole poate ascunde banala telemea de vacă – Capital |

Subiectul brânzei care nu este făcută din lapte nu este unul nou în România. Au apărut reglementări şi, cel puţin teoretic, brânzeturile care sunt obţinute din diverse grăsimi vegetale, precum uleiul de palmier, sunt semnalizate clar în magazine şi în pieţe, prin denumiri specifice.

Dacă sunt etichetate corect, specialităţile din grăsimi vegetale care imită brânza pot fi comercializate fără probleme. Scoaterea la vânzare de astfel de produse promovate mincinos ca fiind naturale şi tradiţionale este însă ilegală.

Brânză tradiţională care n-a prea văzut laptele

Din păcate, această practică nu a dispărut din România: mai există şi acum comercianţi care îşi înşeală clienţii, potrivit unei anchete realizate de Antena 3.

Reporterul Roana Rotaru a cumpărat mai multe sortimente de brânză şi a mers apoi cu ele la analiză la specialiştii Institutului de Cercetări Alimentare.

“Vrem să aflăm dacă aceste produse sunt făcute din lapte sau mai degrabă din grăsimi de origine vegetală cum ar fi uleiul. Ne-am aprovizionat atât din pieţele agroalimentare din Bucureşti, cât şi din supermarket”, a explicat reporterul Antena 3.

O surpriză neplăcută a venit de la o probă luată din Piaţa Domenii din Bucureşti, unde un aşa-zis producător din Sebeş se lăuda că vinde telemea de vacă făcută 100% din lapte, însă produsul său nu prea văzuse laptele.

Inspectorii ANSVSA admit că nu-i pot prinde pe toţi comercianţii de rea intenţie

Telemeaua respectivă nu avea grăsime din lapte, grăsimea fiind înlocuită cu o grăsime vegetală, o margarină. Producătorul respectiv a negat că produsele sale nu ar fi de calitate şi spune că tot ce vinde este 100% natural şi făcut după reţete tradiţionale.

Cei de la ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) efectuează controale în pieţe şi magazine şi dau amenzi, atunci când găsesc nereguli. Însă instituţia recunoaşte că nu îi poate prinde pe toţi cei care comit fraude şi pun în pericol sănătatea consumatorilor, prin vânzarea de produse neconforme.

Sursă foto: Dreamstime

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

8 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

13 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

17 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

17 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

20 de ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago